Actualitate

Sfânta Mănăstire Cușelăuca – loc de rugăciune și vindecare

3785

În satul Cușelăuca (raionul Șoldănești) se află Mănăstirea de maici „Cuşelăuca” fondată în anul 1786, pe o pantă, lîngă rîulețul Ciorna.

Mănăstirea este înconjurată de păduri, are două biserici. În anul 1960, locașul a fost închis de autorități. Multe călugărițe au rămas aici ca angajate ale colhozului înființat pe teritoriul mănăstirii.

În stăreţie şi adăpostul mănăstirii a fost spital pentru cei care sufereau de boli pulmonare. Biserica de vară a fost transformată în club, mai apoi devine depozit pentru cărbuni, iar în cea de iarnă “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din 1968 pînă în 1970, gospodăria agricolă din localitate a deschis o crescătorie de păsări.

Ruinată, mănăstirea a fost reînființată în anul 1988, iar în 1989 este resfințită.

În mănăstire se află sfintele moaște făcătoare de minuni ale călugăriței Agafia Maranciuc, trecută la cele veșnice în anul 1873. Deși paralizată, ea a vindecat încă din timpul vieții, foarte mulți oameni.

Creştinii vin la mormîntul maicii Agafia pentru a se ruga de sănătate şi pentru a lua apă vindecătoare de la fîntîna suferindei maici.

Tot aici se află o minunată icoană, numită a "Maicii Domnului de la Moldova", pictată în 1895 în mănăstirea „Sfîntul Pantelimon” de la Muntele Athos.

 

Sursa: ETNOtravel


Articole postate de același autor
1681

ÎPS Arhiepiscop Petru a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a X-a după Rusalii

În Duminica a zecea după Rusalii, 29 august 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. După citirea pericopei evanghelice (Matei 17, 14-23), despre vindecarea fiului lunatic, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul pasajului evanghelic, vorbind despre boala […]