Actualitate

Săptămâna Tineretului Ortodox la LT ”Meșterul Manole” din s. Sălcuța, Căușeni

1743

Săptămâna Tineretului Ortodox a demarat luni, 3 aprilie 2023, la Liceul Teoretic "Meșterul Manole", din Sălcuța, Căușeni, unde membrii AO "Valeriu Gafencu" au pus început bun activităților.

Elevii Liceului Teoretic "Meșterul Manole" Sălcuța, deprinși cu evenimente de anvergură, au avut ocazia să-l cunoască în această zi, în chip și duh, pe teologul și scriitorul DANION VASILE, autor al unui șir de volume de aleasă cultură creștin-ortodoxă.

Scriitorul le-a vorbit elevilor despre transformarea unui tânăr în calea spre Hristos. Fiecare elev a înțeles că încrederea în viitor vine din faptul că mila Domnului este mai tare decât orice păcat.

Prima parte a întâlnirii de suflet a început cu un Imn al Tinerilor Ortodocși, interpretat de către ansamblul vocal-instrumental "Vangelis" și s-a sfârșit cu un concert de colinde pascale ale corului "Buna Vestire".

Apoi membrii AO "Valeriu Gafencu" au participat la o seară duhovnicească cu întrebări și răspunsuri, apărute în lumina pe care o merită Sfinții martirizați în închisorile comuniste, perioadă în care "pușcăriile deveneau biserici, iar bisericile - Universități ".

Participanții la întâlnire s-au pronunțat pentru puritatea relațiilor dintre tineri. Una din lucrările absolut necesare este deasa împărtășanie cu Sfintele Taine.

Întâlnirea s-a încheiat cu un florilegiu de cântece creștine și cu un cuvânt de învățătură pentru tineri din partea scriitorului Vlad Sărătilă.

Sursa: AO ”V. Gafencu”, s. Sălcuța, r. Căușeni

 

Articole postate de același autor
1564

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prăznuită prin liturghie arhierească la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

Vineri, 28 august 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei. La Sfânta Liturghie au fost numeroși credincioși ce au venit să aducă rugăciuni de mulțumire și cântări de […]