Direcția mitropolitană și Primăria mun. Chișinău au dat start Caravanei de Crăciun

1429

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Reședința mitropolitană pe dna Angela Cutasevici, viceprimarul mun. Chișinău, dimpreună cu reprezentanții mai multor direcții municipale.

Evenimentul a început cu intonarea unor colinde de către un grup de copii din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului (DGPDC).

Mitropolitului Vladimir a salutat prezența și implicarea reprezentanților primăriei capitalei în susținerea și ajutorarea persoanelor socialmente vulnerabile, binecuvântând intenția comună a instituțiilor de a da start Caravanei de Crăciun, care se va desfășura până la odovania praznicului Nașterii Domnului.

Cu acest prilej au fost invitate 20 de familii, care au primit din partea ierarhului pachete sociale și dulciuri.
Mitropolitul a înmânat dnei viceprimar Angela Cutasevici și dl-ui Sergiu Oceretnîi, șeful DGPDC, ordine bisericești, pentru contribuția substanțială în promovarea valorilor moral-spirituale, iar celorlalți prezenți, scrisori de mulțumire, o icoană și cruciulițe binecuvântate în Țara Sfântă.

În urma discuțiilor s-a decis intensificarea colaborării între instituții și dezvoltarea unor proiecte comune.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
4895

Unde să te-ascund, copile, de năpasta acestei lumi…?

Unde să te-ascund copile, de năpasta acestei lumi, De primejdii, și de boală, și de oamenii nebuni? Unde este locu-acela, care te-ar feri mereu? Am să te așez prin rugă, la pieptul lui Dumnezeu! Te-am luat cu braț nevrednic, să te-așez cu gând pios, Pentru tot restul vieții, lângă sânul lui Hristos! Maica sfântă-ți steie […]