Simpozionul Național – Ateneul de Cultură și Credință „Biserica Albă”, ediția a 3-a, s-a desfășurat la Mănăstirea ”Marta și Maria”

638

Marți, 15 noiembrie 2022, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir Mitropolit al Chișinăului și a Întregii Moldove, în colaborare cu Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova ALEXE RĂU și Societatea Științifică de Bibliofilie și Ex-libris „Paul Mihail” din Moldova, a organizat Simpozionul Național Ateneul de Cultură și Credință „Biserica Albă”, ediția a 3-a, 2022, cu genericul „Părinți și scriitori bisericești din spațiul românesc: secolul XIX – începutul secolului XX”.

Cea de-a 3-a ediție a Simpozionului Național 𝘼𝙩𝙚𝙣𝙚𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝘾𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖̆ 𝙨̦𝙞 𝘾𝙧𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩̦𝙖̆ „𝘽𝙞𝙨𝙚𝙧𝙞𝙘𝙖 𝘼𝙡𝙗𝙖̆”, scopul căruia este promovarea dimensiunii creştine și spirituale a culturii naţionale, a reușit să armonizeze cultura și știința în pofida prejudecăţilor potrivit cărora aceste domenii ar fi greu de conciliat.

Lucrările reuniunii cultural-științifice s-au desfășurat la Mănăstirea „Sf. Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni.

În cadrul evenimentului au fost puse în lumină cercetările realizate de personalități ai Bisericii Ortodoxe, cercetători, profesori, bibliotecari, care contribuie permanent la promovarea și valorificarea istoriei și culturii neamului românesc.

Participanții simpozionului au prezentat un șir de personalități notorii, care s-au remarcat în trecut, promovând cultura și spiritualitatea ortodoxe românească din Basarabia prin cărți, periodice, predici orale și în scris.

La eveniment au participat: Duhovnicul Mănăstirii Arhim. Andrei Cotruță, prot. mitr. dr. conf. univ. Octavian Moșin (Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM), preot. dr. Florin Tuscanu (Arhiepiscopia Romanului și Bacăului), prot. mitr. dr. Maxim Melinti (Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Ghidighici), prot. dr. conf. Eugen Onicov (Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova), dr. hab. conf. univ. Ion Gumenâi (USM), preot. dr. Viorel Cojocaru (Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Chişinău), scriitorul și muzeograful Ion Gaina, jurnalista și poeta Inga Dohotaru, scriitorul Traian Vasilcău, Tatiana Gheiceanu, şefa secţiei Lectura publică (BNRM), Veronica Cosovan, şefa secţiei Carte veche şi rară (BNRM), Ilie Gluh, corespondent zonal la „Teleradio Moldova”.

Comitetul organizatoric al Ateneului de Cultură și Credință „Biserica Albă”: Elena Pintilei, director general al BNRM, Veronica Bors, director adjunct al BNRM, Maxim Melinti, parohul bisericii s. Ghidighici, Veronica Cosovan, șefa secție Carte veche și rară, BNRM.

Evenimentul a fost înfrumusețat cu un recital de cântări religioase, interpretate de Corul de fete „𝘼𝙨𝙘𝙚𝙣𝙨𝙞𝙤” (dirijor Tatiana Daniță) al Liceului Teoretic „Grigore Grigoriu”, profil arte (muzică), cu sediul la Mănăstirea „Sfintele Mironosițe Marta și Maria”.

La conferință au asistat și eleve a Liceului Teoretic „Grigore Grigoriu”, profil arte (muzică), cu sediul la Mănăstirea „Sfintele Mironosițe Marta și Maria”.

După finalizarea lucrărilor simpozionului, participanții au avut parte de o excursie documentară la cele mai reprezentative obiective turistice din zona Căușenilor: 𝘾𝙖𝙨𝙖-𝙢𝙪𝙯𝙚𝙪 „𝘼𝙡𝙚𝙭𝙚𝙞 𝙈𝙖𝙩𝙚𝙚𝙫𝙞𝙘𝙞” și 𝘾𝙤𝙢𝙥𝙡𝙚𝙭𝙪𝙡 𝙢𝙚𝙢𝙤𝙧𝙞𝙖𝙡 „𝙈𝙤𝙣𝙖𝙝𝙪𝙡 𝙄𝙤𝙖𝙣 𝙕𝙡𝙤𝙩𝙚𝙖”.

Sursa: Biblioteca Naţională a Republicii Moldova


Articole postate de același autor
1642

Final de Campanie „Ajută un copil să meargă la școală!”: 140 de ghiozdane cu rechizite școlare au fost oferite copiilor defavorizați din mun. Chișinău

În perioada 15 iulie – 31 august 2020, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, s-a desfășurat Campania „Ajută un copil să meargă la școală!”, în cadrul căreia s-au colectat 140 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru copiii proveniți din familiile social-vulnerabile din mun. Chișinău. Printre elevii care au beneficiat de aceste […]