Actualitate

Slujba Pascală în noaptea de Învierea Domnului prăznuită la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1081

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinţei creştine: ”Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”, spune Sfîntul apostol Pavel (I Corinteni 15, 14). Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi şi a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte şi a treia zi a înviat din morţi răscumpărîndu-ne din robia păcatului, oferind și chezășia învierii noastre. Astfel, Învierea Domnului, Paștile, pentru creștini reprezintă bucuria reluării comuniunii omului cu Dumnezeu, a revenirii la starea cea dintîi a lui Adam, a redobîndirii fericirii raiului; iar celebrarea acestui mare eveniment  în Biserica Ortodoxă este plină de lumina și bucuria care sunt exprimate sublim în cîntările slujbei pascale și în salutul triumfător ”Hristos a Înviat – Adevărat a Înviat”!

În noaptea Sfintei Învieri, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat slujba praznicală la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La miezul nopții Vlădica a împărtășit tuturor credincioșilor prezenți Lumina Harică, adusă și în acest an cu bunăvoința lui Dumnezeu și străduința Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, de la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim.

În cadrul slujbei pascale s-au citit pastoralele pascale ale Patriarhului nostru, Prea Fericitului Kiril, a Întîi Stătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir și a păstorului nostru, Înaltpreasfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. În încheierea serviciului divin ÎS Nicodim a rostit pentru slujitori și creștini un solemn cuvînt de felicitare cu prilejul Sărbătorii Sărbătorilor, apoi a urmat sfințirea tradiționalelor bucate aduse de creștini în ziua de Paști la Biserică: cozonacul, pasca și ouăle roșii.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
3158

Pericolul comunicării online

Noile tehnologii informaționale au devenit o parte inseparabilă a vieţii noastre. În prezent, rar cine poate trăi fără televizor, internet, telefon mobil ș.a.m.d. Dar, pe lângă avantajele comunicării electronice, trebuie să recunoaștem și pericolul dictaturii digitale. Orice descoperire tehnică presupune discernământ în utilizarea ei. Însă, chiar dacă majoritatea conștientizează efectul nociv al utilizării fără limite […]