HRISTOS A ÎNVIAT!
Darul suprem oferit omului de Creatorul său este viaţa. În numele ei, mintea şi braţele omeneşti îşi făuresc şi-şi dăruiesc rodirea, spre a o face mai uşoară, mai îmbelşugată. Dar, pentru cădeseori goana după lux, trufia şi alte vicii mai întunecă raţiunea umană, schimbând spre rău sensul existenţei pămînteşti, din adîncul veacurilor răsună vocea Dătătorului de viaţă la toată suflarea: Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa…Veniţi la Mine toţi… şi Eu vă voi odihni… (In. 14, 6; Mt. 11, 28), îndemnîndu-ne să vieţuim corect, cu demnitate.
E ştiut: fiinţa care s-a ales cu cel mai preţios dar al Ziditorului mai stă uneori la cumpene: nu înţelege ce i-ar conveni mai bine pentru a-şi depăna existenţa. Şi nu întotdeauna îşi dă seama de unde îi poate veni veşnicia. Şi se întîmplă asta, pentru că nu concepe cu adevărat că viaţa începe din Izvorul veşnic viu – Dumnezeu, că Lui şi numai Lui sîntem datori că o avem şi o trăim.Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, se face Om din marea Lui dragoste faţă de omul cel căzut (1 In. 4, 8-9), pentru a-l ajuta să revină la lumină. Cu adevărat, fraţilor, lumina este calea vieţii, în timp ce întunericul – rătăcire şi pierzanie. Hristos cel Înviat ne arată convingător că doar în El viaţa nu sfîrşeşte în moarte. Numai prin viaţă întru Hristos, moartea devine o şansă spre a trece în viaţa veşnică: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi s-o aibă din belşug” (In 10, 10).
Iubiţi fii duhovniceşti,
Învierea din morţi a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este începutul unei vieţi noi, plină de lumină şi nădejde. Prin El, „toate s-au umplut de lumină, şi cerul, şi pămîntul, şi [chiar] cele dedesubt” (Cîntarea Învierii). Învierea Lui marchează biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului. Ideea vine s-o confirme Sf. Ioan Gură de Aur: „…Înviat-a Hristos şi viaţa stăpîne-şte…”. Prin Învierea Domnului, viaţa, darul dumnezeiesc cel mai de preţ, revine la starea ei de altădată, ridicîndu-l şipe omul căzut – cauza Întrupării, Pătimirii, Morţii şi Învierii lui Hristos, Creatorul vieţii. Toate împreună înfiinţează Altarul dragostei dumnezeieşti, acest Altar fiind însuşi Hristos, Mîntuitorul lumii, care S-a umilit, „chip de rob luînd” (Filipeni 2.7), şi a ajuns chiar „pînă la moarte” (Filip 2.8). A făcut-o pentru ca să vieţuiască în lumina neprihănirii cununa creaţiei Sale – omul. Aceasta a fost şi este aspiraţia pînă la cer blagorodnică a Preamăritului Meşter: de a mîntui sufletul omenesc. Pentru că provocările vieţii de fiecare zi în toate timpurile i-au descumpănit pe cei slabi în credinţă, tîrîndu-i spre pierzanie. În vîltoarea tot mai păguboasă a deşertăciunilor de la începutul mileniului al treilea, însoţită de valul crescînd al degradării morale, temelia de nezdruncinat al vieţii rămîne a fi credinţa în Hristos cel Înviat. Actul Învierii constituie rostul aşteptărilor noastre creştineşti,pe care dintotdeauna le-am dorit rîvnitoare de bunătate şi lumină. Şi aşa precum Hristos a pătimit şi a Înviat nu doar pentru unii, ci pentru toată suflarea pămîntească (2 Cor. 5,15), avem a-I fi recunoscători nu doar în particular, ci la scara întregii noastre societăţi. Cu atît mai mult, lumea ne cunoaşte drept o ţară cu populaţie majoritară creştin-ortodoxă.
Stimaţi creştini,
Lumina Învierii Domnului ne-a fost de-a pururi călăuză salvatoare, mîngîindu-neîn vremuri de grea cumpănă şi înseninîndu-ne sufletele în cele mai întunecate momente ale istoriei. S-ar părea că neamul moldovenesc, creştin din faşă, s-a înrudit cu credinţa pentru vecie.Aşa şi este pentru cei mai mulţi, dar nu şi pentru toţi. Istoria căruntă a omenirii se repetă. Amintiţi-vă: la răstignirea Domnului, mai răsunau încă aclamările, aduse Lui în urmă cu patru zile la pompoasa intrare în Ierusalim (Mt. 21,9), dar, luaţi aminte, aceleaşi guri strigau acum demente: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (In.19, 6). Ce zdruncinări necurate s-o fi produs în conştiinţa acestor rătăciţi care, mai ieri, fuseseră tămăduiţi, miluiţi şi mîngîiaţi de Hristos, iar acum îi doreau moartea?! Erau victimele unei pervertiri diabolice? Posibil. Dar, ştiut este că, trecerea bruscă dintr-o stare în alta diametral contradictorie poate fi explicată ori cu întunecarea raţiunii, ori cu pierderea verticalităţii, demnităţii umane. În orice caz, această întîmplare istorică, pînă la cutremurare regretabilă şi odioasă prin consecinţele ei, ne duce cu gîndul la cameleonismul din societatea noastră ce se manifestă, mai ales, în campaniile electorale.La noi el continuă să rodească urît şi după, în acţiunilepăguboase ale politicienilor neconsecvenţi, cocoţaţi deja în scaune de diriguitori ai ţării. Aceştia, ca şi evreii care l-au condamnat pe Iisus la moarte, tot se declară credincioşi, dar, pomenindu-se să aibă-n mîini şi pîinea, şi cuţitul, vorba marelui humuleştean,îşi schimbă imediat, ca reptilele, culoarea pielii, adică purtarea şi convingerile, uitînd de credinţa părinţilor şi buneilor. Speculînd, la alegeri, cu biserica noastră mîntuitoare, ei, prin decizii, legi strîmbe, îl gonesc pe Dumnezeu din grădiniţe, din şcoli, din viaţa noastră zi cu zi, bîntuită de sărăcie, „ajustîndu-ne” credinţa la aşa-zisele norme europene. E firesc să ne întrebăm: pînă cînd faptelecondamnabile ale lui Irod şi Iuda vor fi modele morale pentru cîrmuitorii noştri? E timpul să ne deşteptăm, să oprim, din cauza indiferenţei noastre proverbiale, alunecarea în abisul necredinţei, să păstrăm ce ne-a mai rămas bun şi frumos în suflete şi să ne rugăm lui Hristos cel Înviat să ne lumineze viaţa cu lumina-I dumnezeiască, să ne înţelepţească pe toţi: şi diriguitor, şi slujitor, şi pe simplul trăitoral acestui meleag.
Fraţi creştini,
Actul de salvarea întregii noastre societăţi, ca neam creştinesc,trebuie şi poate fi înfăptuit de noi, creştinii de rînd şi simpli cetăţeni ai ţării, cu condiţia să nu fim împiedicaţi să moştenim curata şi bogata zestre duhovnicească ce ne-au lăsat-o strămoşii. Şi asta trebuie s-o facem, chiar dacă sîntem ispitiţi de felurite îndemnuri prăpăstioase venite din Europa. E bine să rămînem statornici în tradiţia noastră creştinească aşa cum statornici au fost părinţii şi strămoşii noştri. Dragii mei, vă doresc cu toată dragostea să urmaţi chemările spre pace şi pline de bunăvoinţă ale lui Hristos Cel înviat: ,,Pace vouă. Pacea Mea o dau vouă,, (In. 20, 19; 14,27) . Aşa şi numai aşa îi putem răspunde cu recunoştinţa noastră. Zilnică. Eternă. Cu Hristos ne-am trezit în lumea asta, cu lumina Lui caldă ne înnobilăm gîndul şi fapta, cu El vrem să ramînem pe vecie. Vă doresc să vă bucuraţi din plin de Învierea Domnului, să vă duceţi viaţa în lumina sărbătorii, să vă bucuraţi de cei din jurul vostru şi, cu toţii împreună, să-L slăvim pe Domnul şi Mîntuitorul Nostru – Biruitorul morţii, cu veşnica vie şi tradiţionala salutare pascală:
HRISTOS A ÎNVIAT! CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
Marchel, EPISCOP DE BĂLŢI ŞI FĂLEŞTI, ÎnviereaDomnului, anul 2016, mun. BĂLŢI.
