În fiecare biserică și capelă din penitenciare se va înființă o bibliotecă de carte ortodoxă

1513

„Deși îmi e îngrădită libertatea fizică prin zidurile închisorii de legile omenești, în schimb, Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea iubirii.” (Valeriu Gafencu)

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, în fiecare biserică și capelă din penitenciare se va înființă o bibliotecă de carte ortodoxă.

Astfel, cu stăruință prot. Nicolae Andrieș, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare, în penitenciarul nr. 15 Cricova a fost deschisă prima bibliotecă de acest fel.

Deschiderea bibliotecilor de carte ortodoxă urmează în toate penitenciarele din țară. Dacă acești oameni din penitenciare vor căuta pe Dumnezeu și se vor îndrepta în fața Lui, cu siguranță se vor îndrepta și în fața oamenilor.

Ne adresăm celor care aveți cărți duhovnicești (literatură ortodoxă) pe care le-ați citit deja și stau în biblioteca voastră, le puteți oferi în dar celor aflați după gratii.

Vă rugăm să transmiteţi cărţile în perioada 15 aprilie-15 mai pe adresa: biserica „Sf. Nicolae” din Cricova, str. Chișinăului 65, sau să ne apelați la nr. 060053420.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1591

Sfânta Liturghie în Sîmbăta Mare, oficiată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop PETRU la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 23 aprilie, 2022, în Sâmbăta Mare, din ajun de Învierea Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Înaltpreasfinția Sa a coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial şi soborul de slujitori ai Catedralei Episcopale. După încheiere Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a citit rugăciunea de […]