Actualitate

„Tată, uite un Doamne- Doamne viu!”

84
 

Odată un copil care era în braţele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieşit preotul îmbrăcat în veşminte din Altar: „Tată, uite un Doamne- Doamne viu!” (adică nu ca cei de pe fresca pereţilor bisericii). Inima curată, nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că Dumnezeu care ne iubeşte ca pe lumina ochilor, ne cercetează peste tot, ne caută peste tot.

Dragii mei, câţi îngeri ne roagă şi chiar îngerul nostru păzitor ne roagă: „închină-te, măi frate, şi tu!”

Ce zici, frate creştine? Te prinzi să te sileşti la o alergare atât de salvatoare şi la o ajungere atât de lăudată de nesfârşitele cete îngereşti şi să vezi slava Maicii Domnului care, neştiută de tine, te-a plâns şi te-a ocrotit, şi-n cinstea aceasta, în lumina cerurilor deschise, te va încununa ca pe un biruitor, Hristos Dumnezeu? Cu adevărat spune Sfântul Apostol Pavel că: „nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum de a se asemăna cu slava cea viitoare, care va să se descopere întru noi” (Rom 8,18). Şi sfârşitul filozofiei este să ştii că trebuie să crezi şi să ştii să mori liniştit.

Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013


Articole Asemănătoare
596

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă Care-i meseria ce o vor urma, Fiii voştri singuri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea. Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând, Inima lor largă sinceră-şi rosteşte În privinţa asta cel mai greu cuvânt. Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe Din copilărie încă, […]

Articole postate de același autor
3417

De ce-ai venit în astă lume?

De ce-ai venit în astă lume? căci toate parcă-s prea străine și prea nepăsătoare trec sorbind din seva ce te ține.   Și ce motiv ai mai găsi să mergi spre acel ceva atât de îndepărtat, când înaintând te pomenești de fapt, la aceeași linie de start.   Și totuși o să mergi necontenit, căci orice […]