Actualitate

„Să fim atenţi la durere, maică”!

6979

Un cuvânt aş mai zice, drag mie şi folositor şi pentru cei din lume, şi pentru măicuţele mele: „să fim atenţi la durere, maică”! Dumnezeu a pus în noi mila Lui. Mila Lui şi dragostea Lui este durerea noastră. Când te-o durea ceva, să ştii că I-ai simţit iubirea şi mila. A pus-o special ca să nu mai stai acolo unde stai.

Şi am o metaforă foarte nesofisticată şi neartistică, pe care o folosesc mai ales cu copiii: dacă omul ajunge cu fundul pe o plită încinsă, în loc să sară de acolo, că îl frige – Dumnezeu a pus durerea, ca să sară, să se dea jos – omul (de astăzi, mai ales) a ales să se revolte împotriva plitei: „De ce frige aşa de tare?” Să-l dea în judecată pe cel care l-a împins şi a căzut pe plită, să ceară substanţe ca să nu simtă arsurile şi durerile, să înghită ceva să nu-l doară fundul, şi pe urmă să nu-l doară tot trupul care se arde, care se topeşte. Ăsta este iadul, asta este refuzul lui Dumnezeu. Crucea este doar această onestitate: să te dai jos de acolo. Când te doare ceva să vezi: „Ce spui Tu, Doamne? Pe unde s-o iau? Ce să fac? Că Tu ai pus durerea asta în mine ca să mă anunţi ce trebuie să fac ca să intru în bucurie.” Şi durerea asumată este chiar bucuria, chiar naşterea bucuriei. Pe partea ailaltă a durerii e bucuria; nu-i departe, să zici că după ce-ai trecut, mai mergi vreo doi kilometri.

De ce nu ştim asta? Pentru că – eu aşa cred – ne-am născut într-o lume a antinevralgicului, a substanţelor astea, ca să nu simţim durerea. Copiii sunt zgâlţâiţi de mici să tacă. Îi leagănă. Le bagă suzeta în gură şi s-a rezolvat problema, nimeni nu ascultă durerea nimănui. Oamenii ar trebui să tacă. Doar aşa am învăţa. Când un copil cade şi se loveşte de scaun, mama vine, îl pupă pe băiat şi dă „na-na” la scaun… şi copilul învaţă să dea „na-na” la tot ce-i produce durere. Dar dacă mamei i-ar trece prin cap să pupe băiatul, dar să pupe şi scaunul? Să spună: „Uite, buba la băiat, buba la scaun, pupăm şi mângâiem şi colo, şi colo” – el ar învăţa din această experienţă şi ar crede că ce simte el, simte şi celălalt. Aşa, el crede că numai el simte, şi celălalt trebuie pedepsit.

Extras din Interviul cu Maica Siluana Vlad

Lumea Monahilor anul II, nr. 11 (17) Noiembrie 2008


Articole Asemănătoare
5477

Cât omul se încrede în el și se iubește pe el, Duhul Sfânt stă departe…

Cu mintea, ne punem și facem cât de multă nevoință; cât rezistă organismul. Dar dacă în timpul nevoinței ne luptă foarte mult gândurile și ne tulbură și ne obosesc? Dacă putem plânge, prin plâns fug toți diavolii și orice patimă se retrage. Dacă nu putem plânge, înseamnă că mi se pare mie că am supărat […]

Articole postate de același autor
80

Un preot care a renunţat la băutură îi tratează pe cei dependenți: „Cum te îmbolnăveşti de acestă boală? Prin nebăgare de seamă ajungi să bei zilnic“

Părintele Liviu Burlacu şi-a dedicat ultimii patru ani din viaţă vindecării alcoolicilor, drogaţilor, dependenţilor de jocuri de noroc, pornografie şi sex. Coordonează Centrul „Izvorul Tămăduirii“ din Bacău şi îi salvează pe cei pătimaşi, după propriul model. Preotul băcăuan Liviu Burlacu (48 de ani) îşi dedică fiecare zi tratării dependenţilor, fie că vorbim de alcool, de […]