Pe 27 martie, 2022, în Duminica a treia din Postul cel Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţii slujitori şi credincioșii prezenți.
Alături de Ierarh au coliturghisit Prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Eparhial, dimpreună cu slujitorii Catedralei Episcopale.
În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul dimpreună cu slujitorii și credincioșii prezenți au înălțat către Dumnezeu rugăciuni și cerere pentru pace și înțelegere între popoare, dar și pentru sănătatea și ajutorul duhovnicesc a tuturor credincioșilor.
În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, ce cuprinde sfaturi și îndemnuri de a ne îngriji de mântuirea sufletului şi a lua crucea vieţii noastre și al urma pe Hristos (Marcu 8, 34-38; 9, 1), Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a ţinut un cuvânt predicatorial, plin de învăţătură creştină, în care a vorbit despre folosul și necesitatea cinstirii sfintei cruci.
În cele relatate, Înaltpreasfinţia Sa a menţionat: „Domnul ne spune de pe Cruce: „Eu am răbdat atâtea pentru voi cu Preacuratul Meu Trup, pe care l-am luat pentru a voastră mântuire şi care nu a fost atins de nici un păcat, iar voi vă veţi da în lături să răstigniţi în trupul vostru feluritele patimi şi pofte? Nu veţi îndura puţina amărăciune a postului? Nu veţi răbda pentru o vreme lipsirea de dulceţi ca să vă îmblânziţi trupul, care cu cât îl îndulceşti şi îl saturi mai mult, cu atât se îndrăceşte mai rău? Nu veţi răbda săgeţile de foc ale vrăjmaşului, deşi Eu i-am îngăduit să străpungă Trupul Meu cel Dumnezeiesc cu săgeţi de tot felul?” Iată în ce scop se scoate acum Crucea spre închinare şi sărutare. Să nu vă trândăviţi din pricina postului şi a luptei cu patimile şi cu diavolul, ci să vă luptaţi bărbăteşte, chemându-L în ajutor pe Cel care a pătimit pentru noi şi cu Crucea i-a biruit pe vrăjmaşii noştri, şi să biruiţi
Ce înseamnă: ia-ţi crucea? Înseamnă să primeşti de bunăvoie, din mâna lui Dumnezeu, orice mijloc de lecuire, oricât ar fi de amar, care ţi se întinde. Se abat asupra-ţi nenorociri? Fii ascultător ca Noe. Ţi se cere jertfă? Lasă-te în mâna lui Dumnezeu cu credinţa lui Avraam când mergea să-şi jertfească fiul. Ţi-ai pierdut averea? Ţi-au murit pe neaşteptate copiii? Îndură alipindu-te de Dumnezeu în inima ta, ca Iov. Prietenii îţi întorc spatele, eşti înconjurat de duşmani? Rabdă fără să cârteşti, cu credinţa că ajutorul lui Dumnezeu e aproape, aşa cum făceau apostolii. Eşti osândit la moarte pentru Hristos? Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru asemenea cinste, ca miile şi miile de mucenici.” (Sf. Ierh. Nicolai Velimirovici)
După rugăciunea „Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciunea de sfințire a Sfintei Cruci, sfințind cu agheazmă crucile pe care credincioșii le țineau în mâini.
Tot la sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a oferit o Diplomă Arhierească, Diaconului Ioan Petic, slujitor al Catedralei Episcopale, cu ocazia împlinirii a 25 ani.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana Rotari.
Menționăm că după încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa dimpreună cu un sobor de 7 slujitori au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)
Sursa: episcopia-ungheni.md