Rugăciune către Maica Domnului pentru pacea lumii

5415

„Preasfântă Stăpână, Împărăteasa cerului și a pământului, Maica lui Dumnezeu și Maica duhovnicească a noastră, a păcătoșilor, apărătoare, acoperământ, ajutor, nădejde și scăpare a celor ce aleargă la tine. Întru tine îndrăznim, întru tine ne lăudăm și către tine este toată nădejdea noastră. La tine scăpăm și pe tine te chemăm din tot sufletul și din toată inima. Mijlocește, prea binecuvântată și prealăudată, către iubitorul de oameni, Fiul tău și Dumnezeul nostru, și roagă-l să treacă cu vederea multele și nenumăratele noastre păcate. Mărturisim că am păcătuit cu toții, am călcat legea lui Dumnezeu, am nedreptățit, nimic nu am făcut precum ni s-a poruncit nouă, și nimic bun în noi nu este. Am păcătuit, călcând dumnezeieștile porunci ale Domnului și desconsiderând dumnezeieștile așezăminte. Am păcătuit, și pentru aceasta, după dreptate, suntem pedepsiți. Este aprinsă în flăcări întreaga lume, nu doar ca în Sodoma și Gomora, ci dintr-o latură în alta a pământului, și în aceste înfricoșătoare flăcări, pe care le-au aprins de pe o parte multele noastre păcate, pe de altă parte mânia lui Dumnezeu și nevoia dreptății Sale, în aceste flăcări ard orașe și sate, bărbați și femei, bătrâni, tineri și copii. Ard și bogații și săracii, și cei mici, și cei mari. O, blestematule păcat, câte rele aduci în lume, și noi nefericiții nu vrem să te lăsăm, pentru că ne-am obișnuit cu tine. Iar această vrednică de plâns stare în care ne găsim, doar o singură nădejde ne-a rămas, o singură mângâiere și un singur ajutor. Tu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tu și numai tu, ca Maica a Ziditorului tuturor, poți să ne ajuți și să ne izbăvești din aceste multe primejdii și ispite care ne-au împresurat. Are dreptate Fiul tău și Dumnezeul nostru să ne strice pe toți, căci cu toții am păcătuit și am călcat legea Sa. Dar, Maică a milostivirii, a milei și a iubirii de oameni, dacă există oameni care te hulesc – pe tine, pe Fiul tău și pe Dumnezeul nostru – există însă și oameni, puțini între cei aleși, care își pleacă evlavios genunchii sufletului și ai trupului, și te roagă, te slăvesc, te cinstesc și se închină ție și Fiului tău și Dumnezeului nostru. Iar noi, păcătoșii, care am venit astăzi în această sfântă biserică a ta, plecându-ne genunchii sufletului și ai trupului, te rugăm din tot sufletul și din toată inima noastră, pentru marea și nemăsurata ta dragoste, pentru mijlocirile și compătimirea, pentru milostivirea și iubirea de oameni pe care le ai, Stăpână preasfântă, către noi și către întregul neam omenesc, pentru cei puțini aleși, pentru pruncii cei fără de răutate. Milostivește-te spre noi și mijlocește către Unul Născut Fiul tău și Dumnezeul nostru, să înceteze mânia Sa, urgia Sa, și să ne elibereze pe noi dintre vrăjmașii cei văzuți și cei nevăzuți, să dea pace și unire poporului nostru, pace întregii lumi, luminare întru toate oamenilor, ca toți să fie o singură turmă și un păstor. Și dintr-o gură și o inimă, să slăvească preacinstitul și de mare cuviință nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și să te laude și să te mărească pe tine, preabinecuvântată și preaslăvită Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, acoperământul, ajutorul și mântuirea neamului nostru. Amin.”


Articole postate de același autor
1837

Activități variate pentru copii la Centrul Social din Dumbrava

În fiecare săptămână, în Dumbrava au loc numeroase activități, în Centrul Social din curtea Bisericii din localitate. Marțea și joia decurg lecțiile de engleză și germană, sâmbăta copiii au parte de o lecție de pictură/artă plastică, iar duminica, pe la ora 10, după Sfânta Liturghie, copiii merg la Centrul Social pentru o discuție de suflet […]