Actualitate

Lepădarea lui Petru

148
 

Lepădarea lui Petru este relatată de toți evangheliștii (Mt. XXVI, 69-75; Mc. XIV, 54. 66-72; Lc. XXII 54-62; In. XVIII 15-18, 25-27). Arestat în Ghetsimani, Domnul este urmat doar de doi dintre ucenicii Săi, de Petru și de Ioan, care urmau convoiul ostașilor de la o oarecare distanță, ca să urmărească mersul lucrurilor. Ajunși la casa fostului arhiereu Anna, Ioan fiind cunoscut arhiereului a intrat în curte și, la intervenția lui, a fost invitat și Petru (In. XVIII, 15). întrebat fiind de o slujnică, dacă nu cumva este și el cu Iisus Galileianul, Petru s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: „Nu știu ce zici?”. Ieșind el la poartă, l-a văzut alta și a zis celor din preajmă: „Și acesta era cu Iisus Nazarineanul”. Și iarăși s-a lepădat el cu jurământ, că: „Nu cunosc pe omul acesta”. După puțin, apropiindu-se de el unii dintre cei ce stăteau prin preajmă, i-au zis: ” Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul tău te vădește”. Atunci el a început să se blesteme și să se jure: „nu cunosc pe omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul, iar Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus „și ieșind afară, a plâns cu amar” (Mt. XXVI, 75).

Evanghelistul Luca ne informează ca, după cea de-a treia lepădare, Domnul, pe când era dus de la Anna la Caiafa, s-a întors spre Petru, aflat în curte, și l-a privit îndelung, pătrunzător, am zice noi, cu tristețe și cu înțelegere, amintindu-i, în chip tăcut, de prezicerea ce-i făcuse (Lc. XXII, 61). Și Petru s-a strecurat afară, cu inima frântă de întristare, iar ochii nu i s-au mai uscat din lacrimi, până ce se va reîntâlni cu Domnul, după învierea din morți.

Lepădarea lui Petru este gradată și lașă. Îl renega pe Domnul, se leapădă de trei ori de El cu jurământ și, odată cu aceasta, cade din apostolat. Va fi reprimit la marea Tiberiadei, după Înviere, când își mărturisește de trei ori iubirea față de Domnul (In. XXI, 15-17). Căderea lui se datorează fricii: de oameni și de moarte. Nestăpânită, aceasta l-a dus la lepădarea de Mântuitorul. Desigur, faptă condamnabilă; totuși, este fapta unei slăbiciuni, nu a răutății, ca în trădarea lui Iuda. Petru a greșit, fiindcă a fost om, iar omul este supus căderii, slăbiciunii. A căzut, dar a avut voința să se ridice. S-a regăsit pe sine, vărsând potop de lacrimi de căință. Celui căzut, dar care are dorința de a se ridica, Dumnezeu îi întinde mâna iertătoare și mântuitoare.

Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului după Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

lepadarea-lui-petru


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
4005

Şi dacă lumina din mine e mai degrabă întuneric …

În afară de timpul când ne rugăm, încercând să-I vorbim lui Dumnezeu, există şi momente, când ne vorbeşte însuşi Dumnezeu, atunci când auzim sau citim Cuvântul său viu, adresat tuturor şi în acelaşi timp, fiecăruia dintre noi în parte. Iar despte faptul că această conversaţie este cu adevărat misterioasă şi personală ne-o poate dovedi şi […]

Articole postate de același autor
5624

Cum câstigă diavolii sufletele

Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Pe toate drumurile mă plimb vesel, zâmbesc la toate răspântiile, mă odihnesc şi mă răsfăț cel mai mult la petreceri, îndulcesc ochii tinerilor, sparg vasele cele mai cinstite, înşel minţile cele mai lăudate. Stau neizgonit chiar în casele căsătoriţilor, nu sunt departe nici de casele văduvelor, […]