În Duminica dinaintea Botezului Domnului PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

909

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Evanghelia Duminicii dinaintea Botezului Domnului, luată din Evanghelia după Marcu (1, 1-8), cuprinde o sinteză a ceea ce a reprezentat activitatea Sfântului Ioan Botezătorul şi misiunea lui de Înaintemergător şi pregătitor al venirii lui Iisus.

Această Duminică vine cu un mesaj care ne invită la pocăință, care pare să sune puțin trist în contrast cu bucuria pe care mulți o asociază cu sărbătorile începutului de an. Însă dacă pentru unii oameni pocăința sună „trist”, este cel mai mare prilej de bucurie pentru Dumnezeu. Despre aceasta ne spune un cuvânt al Mântuitorului: „Zic vouă: … în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință!” (Luca 15,7).

Este extrem de important de reținut faptul că predica Sfântului Ioan Botezătorul, și cea a Mântuitorului Hristos, nu doar se începe, dar este și rezumată într-o singură frază: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!“ (Matei 3,2; 4,17).

În cadrul Sfintei Liturghii PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți. „Prin această Duminică Biserica ne pregătește de slăvitul Praznic al Botezului Domnului și Mântuitorului nostru. Sfântul Ioan Botezătorul, despre care ne vorbește pasajul evanghelic de azi, îi îndemna pe oameni la pocăință, pregătindu-i  pentru venirea Mântuitorului, amintindu-le lor și nouă tuturor că fără pocăință nu putem fi vrednici de a primi harul care ni se împărtășește la Botezul Domnului. Să medităm și noi la calea trebuie s-o parcurgem pentru a ne întâlni și a-L primi pe Dumnezeu,” a menționat Preasfinția Sa.

“Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărația Cerurilor!” sunt cuvintele cu care atât Înaintemergătorul Domnului, cât și Mântuitorul Hristos Însuși și-au început propovăduirea în lume. Sunt cuvinte care și astăzi răsună cu aceeași forță pentru aceia dintre noi care mai caută Calea, Adevărul și Viața.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1825

39 de orfani refugiați din regiunea Odesa sunt găzduiți la așezământul Părintelui Tănase de la Valea Plopului

Un grup format din 39 de copii din regiunea Odesa este găzduit la așezământul Părintelui Tănase de la Valea Plopului. Părintele Nicolae Tănase, prin cele două case de tip familial nou înființate în cadrul Asociației Pro Vita „Sfântul Brâncoveanu” și, respectiv, în cadrul Asociației Pro Vita „Născuți și nenăscuți”, și-a deschis brațele pentru acești copii, […]