Zi de hram la Catedrala Episcopală a Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare din orașul Edineț

1471

În ziua praznicului Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi a sărbătorii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Catedrala Episcopală din orașul Edineț și-a sărbătorit hramul. Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți, diaconi și în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale.

La final, Vlădica a felicitat credincioșii cu prilejul hramului și i-a îndemnat să urmeze exemplul Sfîntului Vasile, ocrotitorul ceresc al orașului, sporind mai mult în fapte bune și milostenie. După care, urmînd datina străbună specifică acestei sărbători, Înaltpreasfinția Sa a semănat cu grîu credincioșii, urîndu-le un nou an binecuvîntat și plin de rodiri duhovnicești.

În continuare, a fost oferit cuvîntul domnului Constantin Cojocaru, primarul orașului, care a mulțumit la rîndul său Ierarhului și slujitorilor pentru activitatea pastorală care o desfășoară în orașul Edineț și, de asemenea, a semănat și a felicitat credincioșii cu prilejul hramului.

Apoi, toți copilașii prezenți la slujbă l-au urat și semănat după obicei pe Înaltpreasfințitul Nicodim, primind fiecare în semn de mulțumire dulciuri și cadouri.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2048

Mitropolia Moldovei reînnoiește apelul de ajutorare a refugiaților din Ucraina

Iubiți frați și surori întru Hristos, A trecut o săptămână de la declanșarea războiului fratricid din Ucraina. Mii de oameni și-au pierdut viața. Zeci de mii au fost răniți, sau au rămas fără de adăpost din cauza bombardamentelor. În doar câteva zile sute de mii de ucraineni au luat calea pribegiei, refugiindu-se în țările vecine […]