În Duminica după Nașterea Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Evanghelia din această Duminică îl prezintă pe Mântuitorul Hristos, ca pe un pribeag, nevoit să plece cu familia în Egipt, pentru a se feri de furia lui Irod, care-și vedea amenințată poziția lui de rege. Ostilitatea lumii nu s-a manifestat numai atunci, ea este de când Dumnezeu a creat lumea. Hristos a venit într-o lume care I-a fost şi Îi rămâne ostilă. Nu a fost și nici nu este bine primit. Chiar dacă El este Viața, prea puțini îi deschid sufletele, pentru a-L primi și a rămâne întru El.
„Chiar de la zămislire, El s-a făcut piatra din capul unghiului pentru palatul mântuirii şi o piatră de încercare pentru alţii. Chiar de la zămislire, oamenii din jurul său au început să se împartă în oi şi capre. Mai presus de toate, Maria şi Iosif au avut despre El păreri diferite pentru scurtă vreme. În timp ce Maria ştia că El era rodul Duhului Sfânt, Iosif a crezut că El era rodul păcatului. Aceste păreri potrivnice au fost pentru puţină vreme. Dar împărţirea care s-a făcut la naşterea Sa între, pe de o parte, păstorii şi craii de la răsărit, şi Irod şi înţelepţii Ierusalimului, pe de altă parte, nu a ajuns niciodată la un sfârşit,” ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.
Domnul a venit într-o lume care I-a fost şi Îi este ostilă. N-a fost bine primit. Nu I s-au întins mâinile, nu I s-au desfăcut braţele, cu atât mai puţin inimile. Şi astăzi suntem şi în duminica întâi de după Naşterea Domnului, în care am auzit despre un Irod care tot pentru că auzise de un Prunc care l-a stingherit pe el a dat poruncă să fie ucişi toţi copiii din zona Betleemului care erau, într-un fel, și copiii săi, pentru că era poporul lui.
A fi creştin, în orice vreme, e un lucru nu uşor. Pentru că cel care trăieşte creştinismul trebuie să înţeleagă că va avea potrivnicii dinăuntru, dinafară, de la oameni, de la demoni, de la el însuşi. Nu e uşor să fii creştin. Condiţia de creştin e condiţia Mântuitorului, e condiţia Sfântului Ştefan, pe care cinstim astăzi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”.
Sursa: manastireacurchi.md