Reportaj: Centrul de Zi din satul Ulmu — un exemplu demn de urmat

4764

Educaţia are o funcţie importantă în procesul de modelare şi de formare a caracterului şi a personalităţii copiilor. De aceea, fiecare dintre noi ar trebui să acorde o atenţie majoră acestui proces, fiindcă tinerii şi copii sunt viitorul unei ţări.

La momentul actual, sute de copii provin din familiile unde excesul de alcool este o normă, alţii sunt lăsaţi în grija bunicilor de către părinţi, care pleacă peste hotare în căutarea unui loc de muncă. În rezultat, aceşti copii devin liberi de a face tot ce le doreşte inima.

Unii oameni nu pot rămâne indiferenţi faţă de soarta acestor copii, de aceea ei fac tot posibilul ca să-i ajute cu ceea ce pot. La fel, este şi părintele Petru, paroh al bisericii Intrarea Maicii Domnului din satul Ulmu, care a înţeles că pe lângă menirea bisericii de a oficia slujbele pentru slava lui Dumnezeu, ea are şi un rol social.

Astfel, în 2010 cu binecuvântarea preaînaltului părinte Mitropolit Vladimir, el a decis să deschidă un Centru de Zi care ar ajuta copii ce provin din familiile social vulnerabile.

Am decis să merg şi eu la acest Centru pentru a vedea cu proprii ochi cum se desfăşoară activităţile de aici. Când am sosit era ora mesei, iar copii erau aşezaţi la masă. Mâncau liniştiţi, şi ca toţi copii, printre o lingură de mâncare mai strecurau şi câte o ciocolată. Apoi, mulţumind de masă au mers la joacă. Erau veseli şi plini de viaţă, spunând că le este drag să vină aici. După care au ascultat un seminar despre violenţa domestică.

Aşadar, am dorit să aflu istoria acestui Centru, iar părintele Petru a binevoit să ne-o împărtăşească.

,,Nu am putut rămâne idiferent faţă soarta acestor copii”

Predând religia în şcoala din sat, părintele s-a familiarizat cu situaţia a mai multor copii, a început să vadă cum ei trăiesc, şi a înţeles că există o mulţime de copii care ar avea nevoie de acest Centru de Zi.

La început a fost deschis cu propriile puteri fiind un Centru de Catehizare. Treptat şi-a modificat profilul. Şi, când a venit vorba de al amenaja cu toate echipamentele necesare, cărţi, calculatoare, printer, ş. m. a. d. a fost adresată prin intermediul Mitropoliei o scrisoare către Asociaţia Obştească Ajutorul Creştinilor din R. Moldova, iar, mai apoi a fost scris şi înaintat un proiect către această asociaţie. În persoana doamnei Lilia BULAT, proiectul a fost acceptat. Astfel, Centrul a fost echipat cu toate cele necesare.

029

,,Ajut aceşti copii să se integreze în societate”

Din cauza că aceşti copii fac parte din grupurile de risc, unii dintre ei nu dispun, adesea, de strictul necesar, precum sunt articolele de birotică pentru şcoală sau nu au îmbrăcăminte. În rezultat, ei sunt marginalizaţi de către societate. De aceea, Centrul şi-a stabilit ca obiectiv anihilarea acestei discriminări şi, în limita puterilor, le oferă acestor copii toate cele necesare.

Alte obiective ale Centrului sunt prevenirea unor vicii, precum abuzul de alcool, abuzul de tutun, a substanţelor narcotice şi un lucru foarte important împiedicarea abandonării şcolii. ,,Le oferim posibilitatea să studieze adăugător şi mai aprofundat o limbă străină, unele jocuri intelectuale ca şahul, să studieze calculatorul şi, totodată, să îşi îmbogăţească cunoştinţele, datorită gamei vaste de enciplopedii, dicţionare, literatură artistică şi alte cărţi specifice, de care dispunem” ne spune părintele Petru.

,,Zilnic circa 30 de copii benificiază de serviciile gratuite oferite de Centru”

În Centru activează trei profesori, bucătăreasa, preotul şi preoteasa, iar zilnic circa 25-30 de copii din clasele a patra, până în clasele a noua vin direct de după lecţii şi profită de serviciile gratuite oferite de Centru.

Aici ei primesc o masă caldă, diversă, cu bucate pregătite în incinta cantinei a Centrului de Zi. După asta ei îşi pregătesc temele pe acasă sub supravegherea coordonatorului a Centrului de Zi.

img_4218

Lunea şi miercurea le este predată limba engleză, marţea şi joia le este predată limba franceză, vinerea are loc studierea calculatorului, sâmbăta se organizează un club de şah, seminare pe diverse teme, activităţi cultural-artistice, mese de discuţii, iar duminica există o şcoală duminicală unde se învaţă arta corului bisericesc.

img_3867

*

img_3853

De asemenea, se mai organizează tabere de vară, picnicuri, exursii la mănăstiri, la grădina zoologică, campionate locale la şah, jocuri etc.

img_4245

img La momentul actual Centrul este întreţinut din aportul pe care îl aduc bisericii sătenii şi alte persoane. La fel, cu ocazia sărbătorilor religioase şi cu alte ocazii, Asociaţia Obştească Ajutorul Creştinilor din R. Moldova vine şi ea cu o oarecare contribuţie, sub forma unor pachete alimentare şi sanitare. Totodată, anul acesta un liceu din capitală a făcut o binefacere în ajunul sărbătorilor de iarnă colectând daruri pentru acest Centru. img_6386 Aportul adus din partea unui liceu din capitală  ,,10 metri cubi de lemne pentru foc, este un ajutor foarte mare pentru Centrul de Zi” Un alt ajutor vine din partea autorităţilor publice locale care oferă câte 10 metri cubi de lemne pentru foc, necesare pentru încălzirea edificiului în vremea rece a anului. ,,Este un ajutor foarte mare pentru centru şi vreau să mulţumesc autorităţilor publice locale Ulmu, în persoana ex-primarului Grigorie Postică şi onoraţilor consilieri locali, care de patru ani de zile ne acordă acest ajutor”, mulţumeşte părintele Petru. ,,Centrul de Zi al bisericii îi ajută pe aceşti copii să se menţină pe calea cea dreaptă” După părerea sătenilor şi a directoarei gimnaziului din sat, activitatea Centrului este binevenită pentru această comunitate, pentru că elevii venind aici se află într-un anturaj prietenos, astfel, devenind mai dezgheţaţi, mai comunicabili, iar lucrurile pe care le fac aici îi interesează şi îi motivează să revină iar, şi iar. img_6645 img_7206 Centrul de Zi al biseriicii schimbă viaţa acestor copii. În primul rând, să nu uităm că aceşti copii sunt din familiile social vulnerabile, cu situaţie materială dificilă, a căror părinţi au un câştig modest, care nu pot să-şi permite nici chiar un calculator, nici chiar enciclopedii sau alte cărţi pe care copii trebuie să le folosească pentru a însuşi materialul necesar, pentru a-şi îmbogăţi vocabularul, cunoştinţele în diferite domenii şi în diferite ştiinţe care sunt predate la şcoală. ,,Este lăudabilă activitatea Centrului. Iarna aceasta, chiar, în jur de 45-50 de copii din gimnaziu au primit încălţăminte de iarnă şi alte daruri”, ne spune directoarea gimnaziului din sat, Dmna Nina. În al doilea rând, copii provin din familiile în care din păcate se face abuz de alcool, iar, în jur de 30%-40% dintre ei cad victime ai abuzului de violenţă domestică. ,,Centrul de Zi are o influenţă destul de majoră aş spune asupra comportamentului, asupra integrării lor pe deplin în societate, deoarece aceşti copii sunt retraşi, deseori sînt ignoraţi. Chiar, avem nouă copii pe care îi îmbrăcăm începând de la zero. Şi asta le dă lor posibilitatea ca să nu fie discriminaţi, să fie la un nivel cu semenii lor”, povesteşte părintele. Venind la Centru ei nu abandonează învăţătura şi câtuşi de puţin sunt hrăniţi, supravegheaţi, dirijaţi în direcţia cea bună. De patru, şase ori pe an ei primesc şi câte un ajutor din partea Centrului de Zi, sub formă de pachete alimentare şi sanitare. ,,Din păcate numărul acestor copii din an în an creşte, avem până la vreo zece copii a căror ambii părinţi sunt plecaţi peste hotare din cauza sărăciei şi sunt lăsaţi în grija bunicilor, din această cauză ei sunt bineveniţi aici, pentru a nu deveni copii ai străzii, îi luăm noi şi pe parcursul zilei se află în încinta centrului”, ne mai spune parohul bisercii Intrarea Maicii Domnului din satul Ulmu. Am plecat de la Centru cu imaginea feţelor zâmbăreţe ale copiilor şi cu fericirea care se vedea în ochii părintelui, atunci când îmi povestea despre isprăvile lor. Elena PLĂMĂDEALĂ

Sursa foto: arhiva personală a Centrului de Zi

lenaplamadeala.wordpress.com

     

Articole Asemănătoare
10786

Aici este o biserică ortodoxă?…o poveste adevarată

  Într-o dimineață de duminică spre biserica din cartier se îndrepta o perche de tineri care hotărâseră să se căsătorească. Împinși de Duhul Sfânt spre biserica din apropierea casei lor, tinerii își îndreptară pașii spre a vedea ce se petrece acolo. Amândoi crescuseră în familii necredincioase și nu intraseră în biserică decât la anumite evenimente […]

Articole postate de același autor
5463

Mărturiile unei fete care a suferit dintr-o dragoste grăbită

De multe ori mi se întâmplă să întâlnesc fete care au suferit mult sau încă mai suferă din cauza unei dragoste grăbite, devenite de mult la modă datorită mesajelor de romantism şi aventură trasmise prin mijloacele Mass-Media.Dintr-o dragoste nevinovată cultivată de imaginaţie şi susţinută de pofta cărnii, tinerii se dezic de învăţătura Bisericii de a […]