Actualitate

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

1830

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Și pregătească biserică însuflețită și casă sfântă spre sălășluire Lui, trimițând pe îngerii Lui către Sfinții și drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana ‒ din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup ‒, mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească nașterea Fecioarei.

Sfânta Fecioară Maria s-a zămislit și s-a născut, nu după cum zic unii, la șapte luni sau fără de bărbat, ci la nouă luni și din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, în chip negrăit și netâlcuit, precum știe singur El, fără voie trupească. El fiind desăvârșit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupră-Și desăvârșit, precum a zidit și a plăsmuit firea oamenilor din început. Deci, ziua aceasta o prăznuim, ca una în care se face pomenirea veștii date de înger Sfintei Ana căreia i-a vestit sfânta zămislire a Preacuratei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri săvârșindu-le Dumnezeu, din nimic le-a înființat pe toate, făcând pântecele cel sterp întru aducere de rod, iar pe cea care a trăit în viața sa fără copii a făcut-o maică născătoare de copii, cu preaslăvire dăruind-o ca un sfârșit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însuși Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naștere a lumii; căci a binevoit ca părinții cei înțelepți și mijlocitori ai oamenilor să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărâtă și aleasă.

Se săvârșește acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu, care este în Svorani, aproape de sfânta ei biserică.

Despre această zămislire să se caute istoria, în luna septembrie, în ziua a noua, la viața Sfinților și drepților dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana. Acolo s-a scris mai pe larg despre părinții cei ce au zămislit-o și despre fiica lor. Cine va voi, poate să o citească, căci cuviincioasă este pentru praznicul de acum.

 

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
768

Festivalul-concurs raional al cântecului popular pascal cu genericul „Hristos a Înviat!”, ediția a XV-a, desfășurat în s. Lalova

Bucuria pascală, de fiecare dată, inundă inimile și întreaga ființă creștină. Și în acest an, prin vrerea lui Dumnezeu, ne bucurăm din plin de sacrul eveniment, care vine să ne amintească de jertfa Fiului Omului, ce ne-a oferit șansa de mântuire, de viață veșnică. Evident că epicentrul marii sărbători îl constituie participarea la Înviere. Însă […]