Actualitate

Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din or. Sumî, Ucraina, în cinstea Icoanei Mântuitorului făcătoare de minuni „Pâinea vieții”

1082

Luni, 13 decembrie, 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a luat parte prin slujire la săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din or. Sumî, Ucraina.

Menționăm că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a fost invitat de Înaltpreasfințitul Evloghie, Mitropolit de Sumî și Ahtâr, pentru a lua parte la slujba solemnă în cinstea primii aflări a Icoanei Mântuitorului făcătoare de minuni „Pâinea vieții” din Malaia Cernetcina.

În dimineața zilei, Ierarhii au fost întâmpinați călduros de slujitori și credincioșii prezenți.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită într-o solemnitate deosebită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Evloghie, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, în prezența unui impunător sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul evangheliei citite, oferind și sfinte învățături folositoare spre mântuire în aceste timpuri pline cu multe ispite și grele încercări duhovnicești. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a relatat și secvențe din viața Sfântului Apostol Andrei, care este astăzi cinstit

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru l-a felicitat pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Evloghie, pe slujitorii prezenți, dar și mulțimea credincioșilor, cu sărbătoarea de astăzi, dorindu-le bucurii duhovnicești, pace și liniște sufletească, puterea și ajutor de la Dumnezeu pe cale mântuirii.

În mod deosebit, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, a ținut să-i mulțumească Înaltpreasfințitului Evloghie, pentru invitație și primirea călduroasă, adresându-i cuvinte de înaltă apreciere pentru prodigioasa activitate arhipăstorească pe care o înfăptuiește străduitor.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Petru a ținut să menționeze și faptul că, întrucât a fost colegi la Seminar Teologic la Odessa, formând de atunci o adevărată prietenie de viață, poate spune cu toată certitudinea că Înaltpreasfințitul Evloghie s-a dovedit a fi în timp un adevărat slujitor evlavios, un rugător umilincios, străduitor, ostenitor și exemplar în toate activitățile și ascultările încredințate.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2641

Centrul Social ”Agapis” a susținut peste 500 de nevoiași în perioada Postului Mare și în Săptămâna Luminată

Începând cu luna martie până în sâmbăta din Săptămâna Luminată Centrul Social ”Agapis”, care activează pe lângă biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a fost alături de mai mulți nevoiași din capitală și diverse localități ale republicii. 33 de tineri au beneficiat de un prânz pe parcursul a 40 de zile de post; 65 de […]