”Bucură-te, bucuria noastră…” Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei

1489

Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat în dimineața zilei de vineri, 19 noiembrie, slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

În fiecare zi de vineri, în faţa acestei sfinte icoane se săvârşeşte Acatistul de către preoţii slujitori ai Catedralei şi creștinii veniţi să se roage în aceste vremuri de cumpănă Maicii Domnului pentru mijlocire înaintea Tronului Ceresc.

Credincioşii au primit binecuvântare şi s-au rugat împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova și soborul slujitor ca Stăpâna Cerului să mijlocească în viaţa lor duhovnicească.

Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
114

Când omul merge la biserică, pașii lui sunt numărați de îngeri

Din viața Cuviosului Nifon, Episcopul Constanțianei celei din Alexandria Într-o noapte, vede fericitul în vis că se afla într-o casă mare și lungă. Deodată, acolo unde stătea într-un capăt, vede doi bărbați negri și amenințători că se repezeau asupra lui, vrând să-l omoare. Ca să scape de ei, a început să alerge cu sufletul la […]