”Ierarhi și mărturisitori ai renașterii identității naționale” – Ateneul de cultură și credință, ediția a II-a, desfășurat la Mănăstirea Suruceni

1569

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, a organizat marți, 19 octombrie 2021, cea de-a II-a ediție a Ateneului de cultură și credință ”Biserica Albă”, cu tema ”Ierarhi și mărturisitori ai renașterii identității naționale”. Acest concept este orientat către promovarea dimensiunii creştine a culturii naţionale și a spiritualității ortodoxe. 

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, lucrările reuniunii cultural-științifice s-au desfășurat la Mănăstirea Suruceni, raionul Ialoveni, locul unde se află moaștele Sfântului Dionisie Erhan, un mare cărturar bisericesc din prima jumătate a secolului XX, unul din făuritorii Unirii. 

La reuniune au participat: Egumena EPISTEMIA, stareța mănăstirii ”Sfântul Gheorghe”, localitatea Suruceni, raionul Ialoveni; Protoiereul mitrofor, dr., conf. univ. Octavian MOȘIN, Protoiereul mitrofor, dr. în istorie Maxim MELINTI; academicianul Andrei EȘANU, dr. hab. în istorie Igor CERETEU, dr. în istorie Valentina EȘANU, ș.a. 

Organizatorii aduc mulțumiri tuturor participanților la eveniment.


Articole postate de același autor
1167

În Irlanda, numărul ortodocșilor a crescut de 7 ori în ultimele decenii

Conform recensămintelor populației, în ultimii 20 de ani, numărul creștinilor ortodocși de pe teritoriul Irlandei a crescut practic cu 700%. În Irlanda, numărul ortodocșilor a crescut de aproape 7 ori în ultimii 20 de ani. Acest lucru este menționat în statisticile Central Statistics Office, conform cărora, în perioada 2006-2022, numărul creștinilor ortodocși din Irlanda a crescut de la […]