Actualitate

„Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu; Păzeşte-ne pe noi, sub sfânt Acoperământul tău!” – Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din orașul Soroca

1276

Joi, 14 octombrie 2021, în ziua prăznuirii Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, a săvârșit Sfânta Liturghie în catedrala episcopală din orașul Soroca.

La predică, Episcopul Ioan a vorbit credincioșilor despre profunzimea acestei sărbători închinată Maicii Domnului:

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului este o sărbătoare și a credinţei noastre, a nădejdii oricărui credincios, a încrederii în mijlocirea şi în puterea rugăciunii Maicii Domnului. Este o sărbătoare a nădejdii pe care o avem în Maica Domnului.

Ne aflăm pururea sub acoperământul Maicii Domnului, în ocrotirea ei, în cuprinsul dragostei ei. Și oricine dintre noi poate simți acest lucru dacă cu credință și evlavie o va cinsti, i se va ruga și va încerca să fie acel fiu sau fiică pe carea ar vrea să-l vadă în fiecare dintre noi.

Maica Domnului după trup a devenit maica duhovnicească a tuturor celor care-L iubesc pe Hristos și care tind să-l urmeze pe calea mântuirii până la capăt, pană sub Cruce. Sfântul Ioan Evanghelistul, îi reprezintă pe toți creștinii care îl iubesc pe Hristos și îl mărturisesc prin întreaga lor viață. Iar Maica lui Hristos a devenit maica duhovnicească a creștinilor care-L iubesc pe El.

Astfel, și în această mare sărbătoare, dar și de zi a vieții noastre să ne rugăm Maicii lui Dumnezeu: „Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu; Păzeşte-ne pe noi, sub sfânt Acoperământul tău!”.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1577

Un preot moldovean – șofer de autobuz în Italia: ”Lucrez pentru a-mi întreține familia”

Preotul moldovean Ion Grebănosu, liderul comunității ortodoxe moldovenești din Trentino și protopop – paroh al Bisericii Ortodoxe a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, prezent în Rovereto din 2008, își completează veniturile lucrând de mai mult timp ca șofer pe autobuz. Această situație neobișnuită vine ca o necesitate, având în vedere că preoții ortodocși nu beneficiază […]