Sfânta Liturghie, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, oficiată la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1569

Joi, 14 octombrie 2021, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschi”, din mun. Ungheni.

În diminieața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii prezenți.

Alături de Înaltpreasfinţia Sa au coliturghisit slujitori Catedralei Episcopale.

În timpul Dumnezeieştii Liturghii, au fost înălţate rugăciuni de laudă şi mulţumire Maicii Domnului, pentru că „ne ocroteşte ca o mamă iubitoare cu cinstitul ei omofor”.

Totodată, au fost înălţate rugăciuni de cerere ca poporul cel binecredincios şi întreaga omenire să fie ferită şi ocrotită de cele rele şi de grelele încercări.

La sfârşit, Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură desprins din istoricul sărbătorii date, Acoperământul Maicii Domnului, vorbind şi despre importanţa cinstirii Maicii Domnului şi a sărbătorilor închinate ei.

După aceasta a felicitat pe toți cei omagiați, precum și pe enoriașii care cinstesc hramul casei.

Cu ocazia împlinirii anilor de viață, Ierarhul a decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I, o ctitoră și enoriașă a Catedralei Episcopale.

Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
1432

Mănăstirea Călărășeuca – Destăinuire din viața monahală

Drumul mănăstirii Călărășeuca este unul iubit de către cei care pășesc cu nădejdea mântuiri, dar și de neînțeles pentru cei care nu pășesc pe el. Departe de plăcerile lumești, călugărițele se roagă zilnic pentru întreaga omenire. Ce este chemarea, cum se manifestă ea, dar și cum e să-ți dedici întreaga viață lui Dumnezeu, veți afla […]