Actualitate

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului sărbătorită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1812

Joi, 19 august 2021, când este sărbătorită Schimbarea la Față a Mântuitorului, una din cele 12 Sărbători Împărătești, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală  ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

După citirea pericopei evanghelice, prin care este relatată minunata întâmplare ce a avut loc pe Muntele Taborului, Înaltpreasfinția Sa a ținut un important cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la taina și mesajul central al sărbătorii.

După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a sfinţit noua roadă a viței de vie, adică strugurii, explicându-le creștinilor de ce este important să nu se guste din strugurii de poamă până la această zi, când, conform tradiției bisericești, sunt sfințiți.

La final, Chiriarhul a felicitat cu Sfânta Sărbătoare credincioșii prezenți, dorindu-le ca harul și sfințenia Sfintei Sărbători de azi să se sălășluiască în inima, sufletul și viața fiecăruia, ca în felul acesta să putem mai ușor să lucrăm duhovnicește la schimbarea spirituală a fiecăruia dintre noi.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Menționăm că la ora 6 dimineața s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan) și ipodiaconul Cătălin DIACONU

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2163

15 ani de arhierie ai Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, sărbătoriți la Mănăstirea Hîncu

Vineri, 13 noiembrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, în biserica ,,Cuv. Parascheva”. Oficierea acestei Sfintei Liturghii, anume în această zi, a fost prilejuită de împlinirea celor 15 ani de la hirotonie în treapta de arhiereu a Preasfinției Sale. În dimineața zilei, stareța Sfintei Mânăstiri Hîncu, Egumena Parascheva […]