Actualitate

Mărturisiri duhovnicești despre prorocul Ilie Tesviteanul

2303

Sfântul Proroc Ilie se bucură de o mare cinstire atât în iudaism, cât şi în creştinism şi chiar în islam, fiind socotit unul dintre profeţi.

El este înaintemergător al celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Proroc Ilie face parte din prorocii Vechiului Testament care nu şi-au scris predicile sau cuvântările lor către popor.

Trebuie să arătăm în situaţii grele o atitudine de iubire milostivă faţă de cei săraci, singuri şi neajutoraţi cum a făcut Sfântul, dând exemplul cu bunătatea sa arătată faţă de văduva din Sarepta Sidonului.

Sfântul Proroc Ilie este, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, prototipul vieții monahale pentru că au trăit în pustie, rugăciune, meditație, în legătură cu Dumnezeu și au fost mari postitori.

Învăţăm de la Sfântul Proroc Ilie că postul şi rugăciunea sunt mai tari decât orice putere lumească.

Sfântul Proroc Ilie îndeamnă să păstrăm dreapta credință chiar dacă oamenii din jurul nostru se închină la o mulțime de idoli, făcând un fel de ideal din lucruri trecătoare.

El avea o credință atât de mare, încât s-a rugat să fie cerul închis trei ani și șase luni, arătând că Dumnezeu pedepsește pe oameni când se îndepărtează de la dreapta credință.

Sfântul Ilie este apărător al dreptei credințe în timp de rătăcire. El este vindecător de boli, dar și un om al dreptății.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este pentru noi un model de credință în vremuri de încercare, un model de statornicie în dreapta credință când rămânem puțini.

(Patriarhul Daniel)

 

Sursă: basilica.ro


Articole postate de același autor
1803

Pandemia virusului COVID-19 nu a afectat derularea proiectului de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni

Astăzi, 6 iulie a avut loc ședința echipei de coordonare a proiectului de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni. Experții au examinat procesul de reabilitare a acoperișului bisericii și au verificat funcționalitatea camerei de aerare la fundațiile edificiului. Urmare a discuțiilor, grupul de lucru a decis reconstituirea celor două cruci din piatră de […]