Scrisoare către logodnici de la Dumnezeu

3237

,,Femeia pe care o ai alături, emoționată, cu rochia albă, este a Mea.

Eu am creat-o. Eu i-am vrut binele de la început; înainte de tine și după tine. Pentru ea nu am ezitat să-mi dau viața. Am mari proiecte cu ea. Ți-o încredințez. O vei lua din mâinile mele și vei fi responsabil.

Când ai întâlnit-o ai găsit-o frumoasă și te-ai îndrăgostit de ea. Mâinile mele au modelat frumusețea sa, inima Mea este cea care a pus în ea tandrețea și iubirea, e înțelepciunea Mea cea care a creat sensibilitatea ei și inteligența ei și toate calitățile frumoase pe care le-ai văzut la ea.

Dar nu ajunge că te bucuri de fascinația ei. Va trebui să te implici să răspunzi nevoilor ei, dorințelor ei. Îți vei da seama că are nevoie de multe lucruri: are nevoie de casă, de haine, de veselie, de bucurie, de echilibru psihic, de raporturi umane, de afectivitate și tandrețe, de plăcere și distracție, de prezența umană și de dialog, de raporturi sociale și familiale, de satisfacție în muncă și de multe alte lucruri.

Dar va trebui să-ți dai seama că are înainte de toate nevoie de Mine, și de toate cele care ajută și favorizează această întâlnire cu Mine: pacea sufletească, curățirea sufletului, rugăciunea, Cuvântul, iertarea, speranța și încrederea în Mine, viața Mea. Sunt Eu și nu tu începutul, sfârșitul, scopul vieții ei.

Să facem o înțelegere între noi: să o iubim împreună. Eu o iubesc din totdeauna. Tu ai început să o iubești doar de câțiva ani, de când te-ai îndrăgostit de ea. A fost modul cel mai frumos să-ți dai seama de ea. Vreau să o încredințez unuia care să aibă grijă de ea. Dar vreau ca ea să îmbogățească cu frumusețea ei și cu calitățile ei viața unui bărbat. Și acest bărbat ești tu.

De aceea am făcut să se nască în inima ta iubirea pentru ea. Era modalitatea cea mai frumoasă pentru a-ți zice: ”iată, ți-o încredințez”, pentru ca tu să te poți bucura de frumuseția și de calitățile ei. Când îi vei zice ”promit să-ți fiu fidel, să te iubesc și să te respect toată viața”, va fi ca și cum Mi-ai răspunde că ești fericit să o primești în viața ta și să ai grijă de ea. Din acel moment o vom iubi amândoi.

Trebuie însă să ne punem de acord: Nu este posibil ca tu să o iubești într-un mod și eu în altul. Trebuie să ai pentru ea o iubire asemănătoare cu a Mea, și trebuie să dorești pentru ea aceleași lucruri pe care Eu le doresc. Nu poți să gândești nimic mai frumos și fericit pentru ea.

Dacă o iubești cu adevărat vei vedea că vei fi de acord cu Mine în proiectul pe care l-am conceput pentru ea. Încetul cu încetul o să-ți arăt cum iubesc Eu, și îți voi dezvălui ce fel de viață am visat și am vrut pentru această creatură a mea care va deveni soția ta.
Îmi dau seama că îți cer mult. Te gândeai că această femeie va fi doar a ta, și acum în schimb ai impresia că îți cer să o împarți cu Mine. Nu e așa. Eu nu sunt rivalul tău în iubire. Din contră, sunt Cel care te ajută să o iubești cu pasiune. De aceea doresc ca în mica ta iubire să fie iubirea Mea cea mare.

Cu iubirea ta vei putea să faci multe pentru ea, dar e mereu prea puțin. Eu te voi face însă să iubești precum Dumnezeu. Acesta este darul meu de nuntă: un supliment de iubire care transformă iubirea ta de creatură și o face capabilă să facă operele lui Dumnezeu în femeia pe care tu o iubești.

Sunt cuvinte pentru tine misterioase, dar le vei înțelege încetul cu încetul. Te asigur că nu te voi lăsa niciodată singur în această aventură. Voi fi mereu cu tine și voi face din tine instrumentul iubirii Mele, blândeții Mele; voi continua să iubesc creatura Mea, care a devenit soția ta, prin gesturile de iubire, de atenție, de iertare, de dedicare. Într-un cuvânt: te voi face capabil să iubești ca și Mine, întrucât îți voi da o forță nouă a iubirii care e însăși iubirea Mea.

Dacă vă veți iubi în acest fel, cuplul vostru va deveni ca o fortăreață pe care furtunile vieții nu vor reuși niciodată să o distrugă. O iubire construită pe Cuvântul Meu este ca și o casă construită pe piatră: nici un eveniment nu poate să o distrugă. Amintește-ți, pentru că mulți se amăgesc crezînd că o să poată face ceva fără Mine: dar dacă Eu nu sunt cu voi în edificarea casei vieții voastre și a iubirii voastre, veți munci în zadar: ca și apostolii care s-au trudit toată noaptea și dimineața s-au reîntors cu plasele de pescuit goale; ajunse o singură intervenție din partea Mea, și plasele erau așa de pline de pește încât se rupeau. Mai mult. Dacă vă veți iubi astfel veți deveni o forță și pentru alții.

Astăzi prea puțin se crede în iubirea adevărată, aceea care durează pentru totdeauna, și care oferă propria viață iubitului. Se caută mai mult emoțiile îndrăgostirii și mai puțin iubirea. Dar emoțiile se nasc și mor repede, lăsînd doar gol și nostalgie.

Din această cauză un oarecare a zis despre căsătorie că e doar o mare iluzie care se risipește repede. Dacă voi veți ști să vă iubiți precum Eu iubesc, cu o fidelitate care e aceeași mereu, veți deveni ca și cetatea pe munte. Veți fi o speranță pentru toți, deoarece toți vor vedea că iubirea este ceva posibil".

 

Sursa: familiafericita.info


Articole postate de același autor
1536

De Sf. Ștefan cel Mare și Sfânt, ÎPS Vladimir a liturghisit la Biserica „Tuturor Sfinților proslăviți în pământul Moldovei” din sectorul Rîșcani al Capitalei.

Miercuri, 15 iulie 2020, zi în care este cinstit Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta Liturghie praznicală și Sfințirea Bisericii „Tuturor Sfinților proslăviți în pământul Moldovei” din sectorul Rîșcani al Capitalei. Alături de Chiriarhul Bisericii noastre au înălțat în această zi rugăciuni: […]