50 de etape pentru a face o faptă bună, a naște o viaţă sau pentru a fi fericit! – Hai să facem Balena Roz!

4257

În orice conţinut mitologic trebuie să existe personaje simbolice ale binelui şi răului, altfel, dispare intriga şi deznodământul. În aceste zile, mediul online a fost împânzit prea mult de personajul “Balena Albastră”, şi ca în orice joc actoricesc, dacă nu există o evoluţie a lucrurilor, dacă topica nu se schimbă, apare frustrarea în rândul spectatorilor.

În acest context, mi-am zis în glumă, că trebuie de creat şi un al doilea personaj care să contrabalanseze starea de emoţională de pe reţelele sociale. Am numit acest personaj pozitiv “Balena Roz”.   

Cineva mă poate acuza că aş trata lucrurile în mod cinic, reducând totul la un spectacol social, dar vreau să specific că vieţile noastre au fost mereu conduse de conţinuturi, imagini şi personaje mitologice, despre aceasta am menţionat şi în cartea “Sinergie Socială”, unele forţe ne dau viaţă, iar altele ne ucid. Balena Albastră a devenit un personaj mitologic sinistru în rândul adolescenţilor.

Societatea îi blamează pe acei minori care intră în aceste jocuri, etichetându-i ca fiind proşti sau imbecili. De fapt, în cursa acestor jocuri ajung copiii vulnerabili emoţional, care sunt privaţi de afecţiunea părintească sau de apreciere (acceptarea) socială.   

Fenomenul “Balena Albastră” trebuie tratat, în primul rând, ca pe o alarmă socială.  Direct zis, aceasta este efectul unei culturi bazate pragmatism economic.   

În fine… Fiind “amator” în proiectări şi scenarii sociale, în scop de destindere neuronală, am zis să ne jucăm de-a “Balena Roz”. Am propus internauţilor să facem 50 de etape pentru o faptă bună, a naşte o viaţă sau pentru a fi fericit! Am rămas plăcut surpins că multi internauţi au răspuns pozitiv la acestă idee. Deşi, am înţeles de la Antoniţa Fonari, că poliţia de câteva zile lucrează la ceva similar şi că un puşti de 13 ani face acelaşi lucru! :D 

 
***


Mulţi au intrat deja în joc! :)  

Iată ce a ieşit! :)
 
1.   Uită-te în oglindă şi mulţumeşte-ţi că eşti minunat(ă).
2.   Trezeşte-te la  5:20 şi aleargă în parc.
3.   Faci un duş, mergi la serviciu, fii util, evită să stai pe Facebook.
4.   Zâmbeşte unui străin.
5.    În transportul public priveşte prietenos.
6.   Citeşte o carte în pauza de masă.
7.   Cumpără colegului/colegei o cafea şi un covrigel dulce.
8.   Zii unui om străin- Bună Ziua!!! 
9.   Sună-ţi părinţi şi vorbiţi cel puţin 10 min. 
10. Cântă melodia “Ce bine e! Ce bine e! E minunat! – Cântecul lui Oaky din Maria Mirabela”
11.  După ce asculţi melodia, te relaxezi şi te concentrezi.
12.  Iubeşte-ţi familia şi petrece mai mult timp cu ei.
13. Iartă pe cineva care ţi-a provocat  suferinţă.
14. Nu judeca. Cel puţin încearcă pentru o zi.
15. Fă ceva nou! Provoacă-te frumos! 
16. Hrăneşte păsărelile sau construeşte-le câte un cuib.
17. Fă un bine unui om care are nevoie de ajutor.
18.  Oferă o îmbrăţişare caldă cuiva.
19.  Sădeşte un copac.
20. Fii respectuos cu şoferii de maxi-taxi, chelneriţe, fii respectuos cu toţii.
21.  Încurajează un prieten, o iniţiativă, o idee!
22. Învaţă limba română şi să scrii cu diacritice.
23. Iartă duşmanii tăi... Şi chiar poate încerci să-i îmbrăţişezi!
24. Nu te supăra, fă concluzii.
25. Oferă-ţi o clipă de relaxare, o muzică bună, aromaterapie şi meditaţie.
26. Spune familiei tale cât de mult în iubeşti, cuprinde-i strâns în braţe.
27. Pregăteşte o seară romantică sau o cină delicioasă.
28. Ajută bătrânii, fii mai bun şi înţelegător cu cei din jurul tău.
29. Fii creativ şi fă ceva în curtea casei tale, fă ceva spre binele comunităţii.
30. Acceptă-te! Aceptă-i pe Dodon, Ionel Istrati, Igor Cuciuc... ei tot sunt oameni! 
31. Fă rezerve de economii pentru călătorii sau cărţi.
32. Fă ceva ce nu ţi-ai permis niciodată. Pleacă în trekking,  zboară cu parapanta, practică actoria...
33. Fă un video motivaţional...  Viaţa merită trăită!
34. Practică voluntariatul şi fă schimb de experienţă.
35. Repetă sarcina 1! 
36.  Încearcă o zi să nu foloseşti telefonul mobil.
37. Încearcă să uiţi pentru câteva zile de reţelele socială şi întâlneşte-te cu prietenii.
38. Reacţionează la un caz de discriminare sau nedreptate.
39. Caută să-ţi descoperi noi pasiuni sau interese în viaţă.
40. Participă la un training organizat de Ştefan. (Aceasta m-a amuzat! :D )
41.  Sărută o fată sau un băiat necunoscut! :)
42.  Roagă-te pentru familia ta şi pentru persoanele care au nevoie de asta.
43. Întoarce-te în ţară dacă eşti plecat.
44.  Fă ceva spontan şi neplanificat.
45.  Mergi la un spectacol interesant.
46. Adoptă un animal de companie şi ai grijă de el.
47. Cercetează, studiază, descoperă natura, oamenii, viața şi transmite experiența urmaşilor.
48. Cumpără o pâine și un păhar de lapte pentru o persoană flămândă.
49. Fii informat şi nu te lăsa manipulat.
50.  Transmite lista aceasta mai departe! Fă lucruri frumoase, crede în visele tale și promovează. adevăratele valori umane!
Dar tu intri în acest joc? :) 
 
sursa http://stefan-popov.ascending.md

Articolul Următor
Articole Asemănătoare
4357

Cămaşa Fericirii….

Se spune că de mult trăia un prinţ nespus de melancolic. El era mereu trist şi mâhnit, iar chipul său veşnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă întunecat). Cu toţii erau nespus de îngrijoraţi şi au chemat înţelepţi, astrologi, doctori, magi vestiţi, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinţ. Un […]

Articole postate de același autor
3942

Un om care nu mai apare şi un dor care nu mai trece

Sunt lucruri care ne rănesc în fiecare zi. Uneori, oamenii dragi uită să mai trimită un mesaj pe care îl aşteptăm cu sufletul la gură. Uneori, uită să mai sune pentru a ne spune că sunt bine şi pentru a ne întreba cum ne mai simţim, cum ne mai e sufletul. Uneori, ei se lasă […]