Actualitate

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii), la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

1473

În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii), Preasfințitul Ioan Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Conform rânduielilor tipiconale ale Bisericii, imediat după încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Vecernia pentru a doua zi, numită și Vecernia „Plecării genunchilor”, fiind încununată cu citirea celor șapte rugăciuni, în care invocăm ajutorul Sfintei Treimi.

În timpul serviciului divin, Episcopul Sorocii a decorat cu prilejul jubileului de 50 de ani, pe Dl Profesor Victor CIUVAGA, cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr.II.

După săvârșirea serviciului divin, Preasfințitul Ioan, a adresat un cuvânt de învățătură enoriașilor prezenți la Sfânta Slujbă despre semnificația sărbătorii Cincizecimii, subliniind că „de aproape două milenii, Biserica trăiește sub adumbrirea Duhului Sfânt, fiindcă viața creștină foc este și arde până la incandescență în sufletele celor care Îl iubesc pe Domnul.

Rusaliile reprezintă actul de naștere al Bisericii, care arată vocația ei misionară, eshatologică și universală, dar și rostul ei soteriologic și anume acela de a fi mijloc de mântuire, dar și semn al bunăvoinței, iubirii și generozității dumnezeieşti.

Biserica îi cheamă astăzi pe toți fiii ei să facă din dobândirea Duhului Sfânt scopul suprem al vieții lor, prin trăirea într-o viață de smerenie, de iubire și de rugăciune față de vrăjmași, prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin rugăciune neîncetată.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască Duhul Său cel Sfânt care să pătrundă în adâncimea inimii noastre și să alunge de acolo întunericul care se așază prin prea multa noastră mândrie și nespusele ambiții care ne definesc viața”.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2013

Rectoratul și Biserica USM alături de angajații și studenții instituției

Oamenii lumești își împărtășesc bucuriile cu cei dragi, iar cei duhovnicești – cu aproapele lor, care are cea mai mare nevoie. Astfel, pe 28 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Rectoratul USM, în parteneriat cu Biserica „Întâmpinarea Domnului”, au derulat un act de caritate inedit. În primă fază, au fost donate zeci de seturi vestimentare, […]