În nici un caz nu trebuie ca soţii să-şi îngăduie grosolănii, violenţe şi jigniri. Adeseori, un mare rău în relaţiile conjugale este reprezentat de limba neînfrânată, atunci când soţii, aprinşi de mânie, îşi aruncă unul altuia jigniri de tot felul. Rănile lăsate în suflet de aceste săgeţi verbale sângerează apoi multă vreme.
Cartea Sfântă pune pe seama cuvântului următoarea însemnătate: „Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire” (Pilde 12, 18). Când se aprinde răutatea, mai bine să taci puţin şi să te linişteşti (să iei apă în gură), iar pe urmă, rugându-te, să spui pe un ton binevoitor ceea ce poate să aducă folos.
Este mai bine ca tiradele de reproşuri şi de „predici” să fie înlăturate printr-un singur cuvânt magic: „Iartă-mă!”, care, de altfel, este foarte greu de rostit. În general, trebuie spus că mediul familial reprezintă condiţiile în care omul învaţă să trăiască virtuos. Soţii trebuie să vadă în căsătoria lor tocmai asta: o şcoală de viaţă creştină. Iar şcoala nu este întotdeauna uşoară... (Episcopul Alexandru Mileant)
(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 114)
