Câtă vreme suntem aici, în trup, se cuvine să biruim toate acestea prin puterea lui Dumnezeu. Aceasta și vrea Domnul de la noi, să respingem răul prin înțelegere și să ne întoarcem cu toată inima și cu toată ființa noastră către El, către Domnul. Dispoziția pe care o avem față de semeni este dispoziția pe care o avem și față de Dumnezeu.
Interesele și planurile noastre ne încurcă mult în viață. Interesul, și planul unu, apoi doi, și trei, și patru, și cinci... Socotim că nu vom izbuti nimic dacă nu planificăm, dacă nu socotim, dacă nu facem ceva. Trebuie să ne ostenim să lucrăm după conștiință, dar nu în grabă, căci din grabă ne răstoarnă vrăjmașul. În graba aceasta nu ne mai îngrijim dacă nu cumva vătămăm vreo persoană sau vreun interes al semenilor noștri, dacă nu împiedicăm pe cineva – fiindcă nu avem grija acestui lucru, preocupați fiind de planurile noastre... Și uite așa greșim față de apropele nostru de-a lungul vieții. Iar când greșim față de apropele, nu greșim de fapt față de o ființă omenească, ci greșim personal față de Dumnezeu. Căci Dumnezeu locuiește tainic în fiecare suflet, și pretutindenea odihnește. Iar felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu.
Să ne fie limpede că nu suntem pe calea cea bună, dacă ne purtăm cu dragoste față de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urăsc le întoarcem cu aceeași măsură. Aceasta nu este calea cea bună, căci se cuvine să fim fii ai luminii, fii ai dragostei, fii ai lui Dumnezeu, copiii Domnului. Da, să fim copiii Săi, să avem caracterul Său – caracter Dumnezeiesc, caracterul păcii, al dragostei și al bunătății.
(Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 175-176)
