Ne spune Sfânta Scriptură că, „mai înainte de patima Sa cea de bună voie”, Mântuitorul a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu a fost o simplă masă cu mâncare, pâine și vin. Această Cină a fost și este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creștină săvîrșită de însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici, este un loc tainic de întâlnire, de vorbire și de despărțire a lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi și porunci. Două lucruri importante descoperim la Cina cea de Taină. Mai întîi, spălarea picioarelor ucenicilor și apoi, întemeierea Tainei Sfintei Împărtășanii, numită și Sfânta Euharistie.
Mare este taina acestei dumnezeiești spălări și necuprins este adâncul smereniei lui Hristos. În noaptea aceasta târzie, când arhiereii mândri se sfătuiau cum să-L prindă și să-L omoare pe Iisus, când tot Ierusalimul tulburat era în așteptare, acolo sus, în foișorul de taină, era liniște și tăcere multă. Acolo vedem pe Iisus cum Se dezbracă de haine, cum Se pleacă până la pământ, cum spală cu apă picioarele cele lovite cu pietre ale ucenicilor Săi, cum le sărută cu dragoste și șterge cu ștergarul picioarele Apostolilor Săi, ale acelora care vor duce vestea Evangheliei pînă la marginile lumii. Mare este adâncul smereniei lui Hristos. Primul care și-a întins picioarele și a fost spălat de Domnul, a fost Iuda vânzătorul. Spălându-i picioarele, Iisus îl cheamă înapoi, îi arată dragoste, îi dă nădejde, îi întinde mîna, îi spală păcatul, numai să-l mărturisească, numai să-l părăsească.
Taina aceea a spălării închipuia Taina Spovedaniei, fără de care nimeni nu se poate mântui. Fără spălarea păcatelor prin spovedanie, nimeni nu se poate nici împărtăși; că iată, Iisus stând la masă, mai înainte de a frânge pâine, și a le da să mănânce, să se împărtășească, îi spală cu apă, îi pregătește prin smerenie și prin spovedanie și abia la urmă îi împărtășește.
„Iar pe când mâncau ei” – spune Sfânta Evanghelie – „Iisus, luînd pîine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mîncați, acesta este Trupul Meu. Și luînd paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: ”Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28).
Odată cu rugăciunea și binecuvântarea Domnului, Iisus preface pîinea și vinul în însuși Trupul și Sîngele Său. În clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază Taina Sfintei Împărtășanii și săvârșește prima Liturghie creștină înaintea ucenicilor Săi. Așadar, Mântuitorul este primul Arhiereu și Preot care săvârșește cea dintîi Liturghie, întemeind Taina Sfintei Împărtășanii.
Sfânta Liturghie la început din acel mic foișor, prin Sfinții Apostoli a ajuns să se săvârșească astăzi pînă la marginile lumii. Iar valoarea ei constă în sfințirea dumnezeieștilor Taine, care se prefac cu puterea Duhului Sfânt și binecuvântarea preotului, dar numai în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, foișorul acela din Ierusalim este înlocuit cu Biserica creștină, Cina cea de taină este repetată zilnic, ori de câte ori se face Sfînta Liturghie. Masa la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi este acum Sfîntul Prestol, blidul și paharul din care au gustat Hristos și Sfinții Apostoli, sunt astăzi Sfântul Potir și Sfântul Disc din care cu toții gustăm Sfânta Împărtășanie. Spălarea picioarelor este înlocuită cu Taina Sfintei Spovedanii care poate spăla toate păcatele.
Apa este darul Sfântului Duh, prosopul este milostivirea lui Dumnezeu care șterge păcatele noastre, iar Mântuitorul, care spală pe ucenici și sfințește pîinea și vinul, este reprezentat de preotul Bisericii care trebuie să se plece cu dragoste la picioarele fiecărui credincios, să-l spele prin spovedanie, să-l șteargă prin canon și să-l unească cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie, după vrednicie. Iată deci mila Domnului, iată chemarea preotului, iată sfințenia Bisericii, iată nădejdea mântuirii noastre. De vei face așa, casa ta va deveni un foișor sfânt, iar Domnul cu toți sfinții vor veni să cineze cu tine, să te bucure, să te hrănească și să te mântuiască în vecii vecilor.
Arhim. Ioanichie Bălan
