În anul 2009, pe lângă Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din satul Ulmu, r. Ialoveni, s-a deschis Centrul de zi pentru copii. Scopul Centrului de zi Ulmu este acordarea serviciului pentru protecția copilului a cărui misiune este de a preveni: violența în familie și în societate, abandonul și instituționalizarea copiilor prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educație, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viață.
Astfel, pentru 30 de copii sunt desfășurate următoarele activități: studierea limbii engleze și franceze, studierea calculatorului, lecții de catehizare, activități ale clubului amatorilor de șah, oferirea consilierii spirituale și psihologice, etc. În incinta Centrului au loc diferite întruniri și seminare, în cadrul cărora sunt abordate diverse teme cu implicarea actorilor din diferite domenii de activitate.
În timpul desfășurării lecțiilor, copiii centrului de zi sunt asigurați cu o masă caldă și mai multe pauze de ceai. Pe perioada întregului an școlar, copiii primesc gratuit rechizite școlare necesare, pentru procesul de învățământ.
Preotul paroh Prot. Mitr. Petru Pisică, susținut de familia sa, deja de 11 ani asigură nouă copii din familii social-vulnerabile cu rechizite școlare, ghiozdane, haine noi și încălțăminte, atât la începutul anului școlar, cât și în vreme de iarnă.
De asemenea, Centrul de zi organizează excursii și tabere de vară pentru copiii și tinerii implicați în activități.
În parteneriat cu instituțiile de învățământ și alte instituții publice locale sunt desfășurate trening-uri, mese rotunde, seminare, la care sunt abordate diferite teme și discuții ce pot preveni sau stopa unele riscuri din societate.
De asemenea, pe lîngă parohia Ulmu s-a reușit deschiderea unei Brutării sociale. Astfel, 42 de familii, respectiv peste 100 de persoane primesc zilnic gratuit și cu livrare la domiciliu pâine, plăcinte și alte produse de patiserie.
Totodată, de aproximativ 10 ani există o echipă de voluntari formată din 5 persoane. Scopul acestei echipe este de a vizita bolnavii, persoanele în etate și singuratice la domiciliu. Voluntarii se familiarizează cu situațiile de risc din astfel de familii, raportând dificultățile pe care le întâmpină, preotului-paroh, ce depune toate strădaniile pentru a soluționa problemele.
Astfel, de 5-6 ori pe an familiile respective primesc ajutor material sub formă de pachete alimentare, sanitare, haine și lenjerie. Bolnavii țintuiți la pat sunt asigurați în măsura posibilităților cu scutece și unele medicamente. Persoanelor singuratice și bolnave le sunt distribuite prânzuri calde preparate la cantina Bisericii sau la domiciliul voluntarilor, dar și pâine, fructe, dulciuri și alte produse aduse, jertfă, de enoriași, la Biserică.
Fiecare voluntar, în măsura posibilităților, ajută familiile respective, în lucrul casnic, achitarea serviciilor comunale, deplasarea în instituțiile medicale, ș. a.
Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a reușit în anul 2011 deschiderea unui mini azil de bătrâni, care are posibilitatea să ofere adăpost, hrană și îngrijire la 10 beneficiari.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate
Sursa: mitropolia.md