Duminica a treia din Postul Mare (a Sfintei Cruci) la Mănăstirea Curchi

2060

„Bucură-te, Cruce purtătoare de viaţă, raiul cel frumos al Bisericii, pomul nestricăciunii, care ne-ai înflorit desfătarea slavei celei veşnice” (stihire la Vecernia Duminicii Sfintei Cruci).

În Duminica a treia a Postului Mare, când Biserica prăznuiește închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fără de moarte, din dragoste a primit moartea pentru noi, așa cum tot din dragoste a primit, pentru mântuirea noastră, a Se întrupa. Mântuitorul a primit să ia asupra Sa firea omenească cu limitările ei: sete, foame, oboseală, precum și suferința sufletească (întristări, frică, părăsire și toate cele din grădina Getsimani) și trupească (pătimirea de pe Cruce) și, în cele din urmă, moartea. Pătimirea și Crucea fiind icoana supremei iubiri a lui Hristos pentru noi: „Nu e iubire mai mare decât să-şi pună cineva sufletul pentru aproapele său” (In. 15, 13).

„Dumnezeu, prin dragostea Sa, ne-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decât cel pe care l-a pierdut Adam, un rai în ceruri, unde este lumina Sfintei Treimi. Ce vom da Domnului pentru dragostea Sa?”, ne îmtreabă Sfântul Siluan Athonitul.

Prin suferinţa Sa, Mântuitorul a adus o nouă perspectivă Crucii: suferinţă, dar nu spre moarte, ci spre viaţă; popas spre bucuria învierii. Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morţii. De aceea, Hristos aştepta cu dor Crucea, iar mucenicii căutau şi se bucurau de chinuri, ştiind că „pătimirile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 9, 18).

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Ierarhul Orheiului a vorbit despre îndemnul Mântuitorului de a ne lua crucea și a-I urma. „Ce înseamnă să ne accepăm  crucea? Nu este doar o invitație la jertfă, la cruce. Ele și un îndemn la o nouă viață, la o descoperire a lui Dumnezeul Cel viu, și a Dragostei răstignite. Iar prin cuvintele „oricine voiește” Evanghelia de azi ne arată că Dumnezeu nu obligă pe nimeni la nimic. El își dorește să fie urmat în mod liber, din dragoste. Chemarea lui Dumnezeu este de a alege crucea pentru a deveni părtași luminii și vieții, însă voința alegerii stă în libertatea fiecăruia dintre noi”, a menționat PS Siluan.

În această Duminică ni se pune înainte Sfânta Cruce pentru a înţelege care este scopul postului, de a-I urma lui Hristos pe cale Crucii şi a dobândi viaţa veşnică prin Învierea Lui. „Prin puterea Crucii, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte-ne să ne închinăm dumnezeieștilor Tale pătimiri şi Învierii celei purtătoare de viață, ducând la capăt cu uşurinţă calea acestui post de patruzeci de zile şi ne mântuieşte pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor” (Sinaxarul din Duminica a treia din Postul Mare).

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor