S-a dat start Săptămânii Tineretului Ortodox la USM

117

Studenţii dornici de a afla mai multe despre credinţă sunt invitaţi la discuţii de suflet în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox. După orele de curs sunt planificate conferinţe în cadrul fiecărei facultăţi.

Despre treptele pe care le parcurgem în așteptarea Învierii lui Hristos și cum ne pregătim de Sărbătoarea Sărbătorilor – Învierea Domnului, ne invită să discutăm preotul-paroh al Bisericii ,,Întâmpinarea Domnului’’ Octavian Moșin, președintele Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din Moldova.

Astfel, în prima zi a Săptămânii a avut loc întâlnirea cu istoricii şi fizicienii. Studenţii au fost părtași la bucuria unei discuții cu miez duhovnicesc, găsind răspunsuri la cele mai sensibile întrebări.

„De vreo 15 ani încercăm să catehizăm studenţii. Iniţial îi invitam după ore la capela universitară, însă îi pierdeam cam pe jumătate. Astfel, am decis să mergem noi la ei, în sălile de curs, unde se simt mai bine, mai siguri.

Înţelegem că suntem în instituţie laică, de aceea toate întrunirile sunt în afara orelor şi la liberă alegere. Or, cam şaptezeci la sută din ei sunt interesaţi de cele sfinte, sunt curioşi ce mesaj le vom transmite.

Prin astfel de discuţii depăşim anumite bariere şi stereotipuri, iar ulterior îi regăsim pe unii tineri în biserică, căutându-l şi chiar comunicând cu Dumnezeu.” – ne-a comunicat pr. Octavian.


Articole Asemănătoare
32498

La mulţi şi binecuvântaţi ani părintelui Octavian Moșin!

Cu ocazia zilei de naştere, echipa PP ,,Altarul Credinței’’ aduce sincere felicitări şi gânduri bune părintelui Octavian Moşin, un vrednic slujitor al lui Hristos, celui care se roagă, trăieşte şi munceşte cu multă dăruire pentru alţii, trăind credința prin faptă. Pentru toţi acei care trec pragul Bisericii “Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova, părintele […]

Articole postate de același autor
411

Preoții din Protopopiatul Florești au donat 10000 lei pentru Spitalul Raional din Florești

Miercuri, 22 aprilie, Protopopul bisericilor din raionul Floreşti Prot. mitr. Ioan Zîmbreanu însoţit de către Secretarul Protopopiatului Floreşti Prot. Iurie Medveţchi şi Preşedintele Comisiei Disciplinare Prot. Vitali Scupoi a oferit 10000 lei Spitalului Raional din Floreşti. Mijloacele bănești provin din contribuțiile personale ale clericilor din Protopopiatul Florești și vor fi folosiți în lupta cu Covid […]