Gânduri pentru familia de astăzi

1661

De mici tot punem întrebări. Vine vremea când ne întrebăm: ce este dragostea, căsătoria, familia?…

Cred că cel mai mult tinerii vorbesc despre dragoste şi, în acelaşi timp, o trăiesc întâia oară.

Ferice de cel ce a simţit dragostea părintească, cel ce îşi iubeşte prietenul cu adevărat, îşi întemeiază o familie din dragoste şi ajunge la o dragoste faţă de toţi cei din jur şi faţă de Dumnezeu.

Nucleul vieţii creştine este iubirea şi izvorul ei este Dumnezeu. Iubirea este singurul mediu de desăvârşire a personalităţii umane, la fel ca şi a societăţii. Prin ea omul devine cu adevărat om şi creştinul cu adevărat creştin. Eşti întru atâta om, întru atâta creştin, câtă iubire ai în tine. Prin iubire toate privesc în sus, toate se înnobilează. Iubirea este sufletul sufletului nostru şi chiar inima existenţei umane.

Canalizând energiile sufleteşti spre o trăire superioară, în duhul iubirii creştine, înlăturăm implicit toate gândurile care ne-ar putea abate de la împlinirea datoriei înscrise în propria noastră fiinţă: realizarea sfinţeniei, a desăvârşirii morale.

Nunta (Cununia sau Căsătoria) este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât de bună voie să trăiască împreună toată viaţa, primesc de la Dumnezeu, prin binecuvântarea Bisericii, harul care sfinţeşte legătura dintre ei şi le dă puterea spirituală de a întemeia o familie creştinească.

Căsătoria a fost aşezată de Dumnezeu încă de la începutul omenirii. Dumnezeu a rânduit căsătoria numai între un singur bărbat şi o singură femeie, neîngăduind despărţirea lor sau divorţul decât din motive de excepţie sau întemeiate (după cum este înşelarea sau moartea unuia dintre soţi).

Nunta, fiind unire Sfântă, semnifică unirea dintre Iisus Hristos şi Biserică. Iată un tablou minunat: Hristos şi Biserica, bărbatul şi femeia. Acestea formează o ambianţă plină de duioşie, unde toate sunt înlocuite cu convieţuirea de la inimă la inimă şi cu o întrecere fără de sfârşit în acţiunea de slujire reciprocă, care este expresia cea mai exactă a iubirii.

Cei care voiesc să se căsătorească trebuie să ştie că îşi asumă responsabilităţi unul faţă de altul. Înainte de nuntă mirii trebuie să-şi mărturisească păcatele săvârşite şi să se împărtăşească, ca să primească în puritate deplină Sfânta Taină a Nunţii.

În urma căsătoriei se formează familia – cel dintâi cadru social şi mediul cel mai prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi perfecţiunea fiinţei umane. Nu în zadar se spune că familia este „celula de bază a societăţii”.

Un mediu familial întemeiat pe dragoste oferă stabilitate, linişte, afecţiune, seninătate, fiind favorabil pentru o dezvoltare normală şi echilibrată.

Căminul familial nu este doar un confort material, ci şi un loc de reculegere, de tihnă, de regăsire. Nicăieri nu te simţi mai bine ca „la mama acasă”, ca în familia ta. Familia este o pepinieră de virtuţi şi o nesecată sursă de întărire morală.

Familia este comunitatea formată din părinţi şi copii, iar scopul ei constă în faptul ca părinţii nu doar să perpetueze neamul prin naşterea copiilor, dar şi să depună toate eforturile pentru educarea şi creşterea lor trupească şi sufletească. Ea este prima instituţie de educaţie morală.

Desigur, aspectele familiei, în general, sunt multiple şi complexe, cuprinzând nu doar problema căsătoriei, ci şi a raportului dintre soţi, dintre părinţi şi copii etc.

Biserica Ortodoxă promovează o morală în vederea sfinţirii şi desăvârşirii familiei care se întemeiază pe sinceritate, devotament şi jertfire. Or, societatea de astăzi importă alte modele şi idealuri ale familiei, adesea contradictorii duhului creştin şi chiar periculoase sănătăţii şi integrităţii umane. Astfel, revenim asupra familiei creştine, care a demonstrat în timp că este un pilon sigur în creşterea şi educarea unei societăţi moral-spirituale şi promotoarea unor valori autentice.

 

 Preot Octavian Moşin


Articole postate de același autor
1268

PS Ioan, Episcop de Soroca a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Moara de Piatră, r. Drochia

În ziua prăznuirii Sfinților 33 de Mucenici din Melitina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Moara de Piatră, raionul Drochia. Din soborul de slujitori au făcut parte prot. Pavel VULUȚĂ, protopop de Drochia, […]