Actualitate

Sunteţi soţie, sunteţi mamă, sunteţi stăpână a casei

2990

Mila lui Dumnezeu să fie cu Dumneavoastră!

Domnul să vă dea binecuvântare în calea pe care mergeţi. Domnul e pretutindeni şi vede toate: vede ce face omul pentru El, fiind totdeauna gata să ajute pe cei care aleargă la El după ajutor. Astfel, dacă veţi pune în inima Dumneavoastră hotărârea de a lua aminte întotdeauna la Domnul, Care este lângă Dumneavoastră şi în Dumneavoastră, îndreptându-vă toate puterile spre a plăcea Lui, cerându-i ajutorul în orice nedumerire, în orice nevoie duhovnicească, puteţi aştepta ajutor fără vreo îndoială când alergaţi la Dânsul cu credinţă.

Conştiinţa să vă fie curată întotdeauna – însă ea trebuie luminată prin Cuvântul lui Dumnezeu, altminteri ne tulbură adesea fără folos, în acest scop trebuie citită Evanghelia şi luate de acolo regulile după care trebuie să se călăuzească conştiinţa.

Sunteţi soţie, sunteţi mamă, sunteţi stăpână a casei. Toate îndatoririle soţiei, mamei, stăpânei casei sunt înfăţişate în scrierile sfinţilor Apostolii. Cercetaţi-le și apucaţi-vă să le împliniţi cu conştiinciozitate, fiindcă este îndoielnic că mântuirea se poate rândui fără împlinirea îndatoririlor pe care ni le impun poziţia socială şi ocupaţia noastră. Acestea sunt de la Dumnezeu şi se pot întoarce ori spre plăcerea Lui, dacă sunt împlinite cu credincioşie, ori spre jignirea Lui, de nu sunt împlinite.

Domnul să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru multa mea păcătoşenie nepocăită. Al vostru rugător către Dumnezeu, Episcopul Teofan

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas,  Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 61)


Articole postate de același autor
1045

ÎPS Mitropolit Vladimir a fost decorat cu distincția supremă a Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Ordinul „Însemnul Întâistătătorului”

18 august 2022 – După oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, cu ocazia jubileului de 70 de ani a Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Preafericitul Mitropolit Onufrie, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, prin prezența Înaltpreasfințitului Meletie, Mitropolit de Cernăuți și Bucovina, a decorat pe omagiatul zilei de astăzi, ÎPS […]