Actualitate

Aleksandr Lukașenko, despre pandemia Covid-19: Dumnezeu ne-a pedepsit pentru lipsa de respect faţă de natură

2185

Pandemia de coronavirus este o pedeapsă divină împotriva omenirii pentru atitudinea sa lipsită de respect faţă de natură, a declarat marţi preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţiile de presă EFE, Interfax şi RIA Novosti, scrie Agerpres.

„Dumnezeu, probabil, ne-a pedepsit cu acest coronavirus pentru comportamentul nostru lipsit de respect faţă de natură. Dacă nu vom avea o relaţie armonioasă cu natura, nu vom fi sănătoşi, iar copiii noştri vor trăi în mizerie”, a spus el în timpul unei vizite la grupul industrial Gorizont, potrivit agenţiei de stat Belta.

Grupul are o vastă arie de activitate, de la fabricarea de echipamente electrice, sisteme de încălzire şi bucătării până la automobile.

Iniţial, Lukaşenko a negat că ar exista vreo pandemie de Covid-19, calificând-o drept o „psihoză în masă”. El recomanda ca antidot la infecţiile cu SARS-CoV-2 vodca, hocheiul pe gheaţă sau munca pe ogoare la volanul unui tractor, dar ulterior nu a avut de ales şi a recunoscut existenţa Covid-19, întrucât el însuşi a contactat virusul.

 

Sursa: unimedia.info


Articole postate de același autor
3585

Care sunt „simptomele” mândriei?

Prinzând putere, slava deșartă naște mândria. Mândria este încrederea în sine extremă, ca­re respinge tot ce „nu-i al meu”; izvor al mâniei, cruzimii și răutății, refuz al ajutorului dumnezeiesc, „fortăreață demonică”. Ea este „perete de aramă” între noi și Dumnezeu (Avva Pimen); ea este vrăjmășie față de Dumnezeu, început a tot păcatul; ea e în fiecare păcat, […]