Actualitate

„Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată” – ajutorul Sfântului Spiridon pentru întemeierea unei familii

6177

Aș vrea să povestesc și eu câteva dintre minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact așa s-a și întâmplat în câteva luni.

O altă minune s-a întâmplat după ce am participat la slujba Litiei și vecerniei din ajunul sărbătorii Sfântului, care s-a ținut afară, din cauza mulțimii oamenilor, unde evident am înghețat, dar am rezistat până la sfârșit. Ajungând acasă, m-am întins în pat să mă încălzesc și am adormit. Iarăși sfântul m-a vizitat în vis și mi-a spus că soțul meu trebuie să urmeze Facultatea de Teologie (lucru care s-a întâmplat doi ani mai târziu, iar în prezent este absolvent), iar eu trebuie să urmez Facultatea de Medicină (pe care mă străduiesc să o încep în 2012), pentru că în viitor nu vor mai merge afacerile, ci cu aceste meserii ne vom câștiga pâinea.

Eu am tot amânat înscrierea la facultate, iar de curând sfântul mi s-a arătat iar în vis, reamintindu-mi că trebuie să mă duc să studiez Medicina.

 

(Sfântul Atanasie din Paros, Noi minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 16-17)


Articole postate de același autor
1254

Ziua Sfintelor Femei Mironosițe sărbătorită la Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului”

Sfânta zi în care s-a evidențiat curajul, devotamentul și dragostea jertfelnică a Sfintelor Femei Mironosițe a fost trăită din plin la Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului”. În această aleasă zi a fost săvârșită Sfânta Liturghie, au fost felicitate toate femeile ortodoxe, oferindu-le urări de binecuvântare, păstrare a flacărei credinței și înmulțirii dragostei jertfelnice după […]