Nu căutaţi alte explicaţii, mergeţi la sursă. La mamă!

263

Au urcat în autobuz. Mamă, până la 40 de ani. Fiica, 9-10. Ţine în mână nişte reviste. Mestecă gumă, şopteşte nişte cuvinte în engleză şi stă pe scaun în mod provocător, în vreme ce mai încolo o bătrână stă în picioare.

La un moment dat mama ei i-a spus ceva. S-a supărat, a bătut din picioare cu nervi şi la un moment dat a lovit-o în cap pe mama ei cu revistele pe care le ţinea în mână.

Cei din jur au dat din cap deranjaţi. Dar n-au zis nimic.

În piaţa Metaxa a coborât doamna cu…comoara ei. Însă pe uşa din spate a urcat altă femeie. Avea şi ea o fată care nu părea mai mare de 10 ani. Decent şi simplu îmbrăcată, ţinea în mână un pachet care aparţinea la sigur mamei sale. S-au aşezat amândouă. La un moment dat mama i-a spus ceva fiice sale. Şi de acolo de unde şedeam am auzit, desigur, fără să vreau răspunsul.

– Cum crezi tu, mamă. Nu te nelinişti deloc.

Am simţit o uşurare.

Deoadată, în staţia Sfinţii Mărturisitori, în autobuz a urcat o mamă cu un copil mic în braţe. Fără a trage din timp, fetiţa s-a ridicat şi i-a oferit cu politeţe locul. Când doamna i-a spus „mulţumesc”, faţa ei de copil a roşit. De cât timp n-am mai văzut culoarea care arată neprihănirea şi nobleţea sufletului!

Capăt de linie! Pasagerii au coborât. Şi mama cu fata ei. Au înaintat ţinându-se de mână…

În acest autobuz am văzut în seara asta două mame şi două fiice. O pereche era apă cristalină, iar cealată – ce păcat! – apă tulbure…

Să nu căutaţi a găsi altă explicaţie. Mergeţi la sursă. La mamă! Dintr-una din mame izvorăşte apă limpede; din cealaltă, apă tulbure…

Extras din Limonariul mirenilor. Întâmplări de folos. Editura Egumeniţa. p.135-136

 


Articole Asemănătoare
6467

Domnule, sunteți cumva Hristos?

Trenul s-a oprit în stație. Un copil mic și invalid vindea fructe pasagerilor. Un călător în încercarea sa de a coborî repede din tren, a dat peste acel băiat, împrăștiindu-i fructele în jurul lui. Grăbit cum era și văzând că cel păgubit era un simplu copil, s-a îndepărtat… Peste puțin au coborât ceilalți călători. Printre […]

Articole postate de același autor
347

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din Colincăuți

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din localitatea Sa natală, comuna Colencăuți, raionul Hotin din regiunea Cernăuți. În timpul serviciului divin, Arhiereul a rostit la unison cu consătenii săi, Crezul și Rugăciunea […]