A fost dat startul Caravanei Naționale Off Road 4×4

761

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove de comun cu Inspectoratul General al Poliției, reprezentanții Asociației TERRA VALAHIA, JTC, și alți oameni cu inima mare, continuă să aducă lumina în casele și sufletele celor peste 100 de familii ai căror membri sunt mai triști decât noi.

Vineri, 2 februarie 2018, a fost dat startul Caravanei Naționale Off Road 4×4 (partea a 2-a) în orașele din Nordul Moldovei.

Organizatorii Caravanei și-au propus să facă mai frumoasă măcar o mică parte din viața unor oameni nevoiași. Cele trei entități sunt deja la cel de-al doilea maraton al carității.

La eveniment, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a participat PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan însoțit de un sobor preoțesc.

După oficierea unui Tedeum de binecuvântare la drum, PS Ioan a transmis participanților la Caravană mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir și a stropit cu apă sfințită mijloacele de transport.

Aducem sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit cu haine, produse alimentare, transport la această campanie umanitară.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
1218

Seminarul profesorilor de religie din raionul Sîngerei

,,Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela). Marți, 17 mai 2016, în satul Țîplițești, raionul Sîngerei, a avut loc atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Lumina învierii – meditație și povățuire spirituală a virtuților creștine”. Seminarul a început cu prezentarea instituției […]