Actualitate

15 ani de arhierie ai Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, sărbătoriți la Mănăstirea Hîncu

2166

Vineri, 13 noiembrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, în biserica ,,Cuv. Parascheva”.

Oficierea acestei Sfintei Liturghii, anume în această zi, a fost prilejuită de împlinirea celor 15 ani de la hirotonie în treapta de arhiereu a Preasfinției Sale.

În dimineața zilei, stareța Sfintei Mânăstiri Hîncu, Egumena Parascheva (Cazacu), dimpreună cu obștea, Stareții, Starețele mănăstirilor din Eparhie, dar și soborul de slujitori prezenți, l-au întâmpinat călduros pe Ierarhul omagiat.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de laudă și mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binecuvântările, darurile și ajutorul revărsat peste Preasfințitul Petru în toți acești 15 ani de rodnică slujire arhierească.

La final, Preasfinția Sa, a ținut un cuvânt de învățătură, după care a adus mulțumiri tuturor celor prezenți, care au venit să-i fie alături în această zi importantă și semnicativă din viața Preasfinției Sale.

După aceasta, preoții, stareții, starețele și credincioșii prezenți, l-au felicitat călduros pe Preasfințitul Petru cu omagierea acestor 15 ani de slujire arhierească.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni si Nisporeni, condus de Dna Iozefina Vizitiu-Gajim.

Totodată, cu ocazia acestei sărbători au fost prezentate: un calendar mare de perete și unul mic de masă pentru anul 2021, ca o ediție jubiliară, cu împlinirea a 15 ani de arhierie. De asemenea, tot cu aceeași ocazie a fost prezentată cartea "Mărgăritare duhovnicești" cu sfaturi, povețe și îndrumări, ce cuprinde articole cu învățături duhovnicești scrise de Preasfințitul Petru.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
1596

Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni în ziua pomenirii Sf. M. Mc. Dimitrie

În Duminica a XXII-a după Rusalii, pe 8 noiembrie 2020, când se face pomenirea Sf. M. Mc. Dimitrie, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și […]