Actualitate

Ușa Raiului e deschisă, însă deznădejdea ne împiedică să vedem limpede

181

Ce-i aia disperare și deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog”, nu! Tu să spui așa: „De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuței Domnului, am să mă mântuiesc”.

Ușa Raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu”.

 

(Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, București, 1999, p. 77)


Articole postate de același autor
481

Sunt, oare, ierburi care vindecă de păcate?

Un om oarecare, trecând prin schit, a intrat în bolniţa de pe lângă schit. Văzând numeroşii bolnavi care zăceau acolo, s-a apropiat de doctor şi l-a întrebat: „Sunt, oare, ierburi care vindecă de păcate?” Doctorul a răspuns: „Sunt şi o să ţi le arăt. Ia rădăcina ascultării, tulpina răbdării, florile curăţiei şi roada faptelor celor […]