ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat Drumul Crucii și al Pocăinței, în jurul Chișinăului

1252

În perioada 17-18 iulie 2020, în jurul Chișinăului se săvârşește tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (ediția a XVII-a), prilejuit către ziua serbării: Sf. Ierarh Andrei Criteanul, Sf. Mucenic Împărat Nicolae cu întreaga sa familie (4/17 iulie), Cuv. Atanasie Athonitul, aflarea moaștelor Cuv. Serghie de Radonej (5/18 iulie). 

Cu acest prilej, în dimineața zilei de astăzi, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului în curtea bisericii de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la „Porțile Orașului”, înconjurat de slujitorii și credincioși dornici de a primi binecuvântarea arhipăstorească la începutul Drumului Crucii şi al Pocăinţei.

După săvârșirea rugăciunii, participanții la procesiune au fost îndemnați de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova să se roage cu multă sârguinţă către Maica Domnului şi Mântuitorul Hristos pentru pace, înțelepciune, linişte, bună înţelegere pe pământul Moldovei și pentru ca Domnul să trimită mila Sa cea cerească asupra țării și Capitalei noastre.

În jurul orei 8.30 procesiunea a pornit de la biserica de lemn din sectorul Botanica și se va desfășura conform următorului program:

 

Vineri, 17 iulie

08:30 – pornirea procesiunii de la Porțile Orașului

09:30 – biserica Sf. Prooroc Daniil, sect. IV, Ciocana

11:00 – biserica Sf. Ierarh Ioasaf din Belgorod, sect. IV, Ciocana

12:00 – biserica Nașterea Maicii Domnului, sect. IV, Ciocana

13:30 – biserica Sf. Prooroc Ilie, sect. IV, Ciocana

15:00 – biserica Sf. Lazăr, de la cimitirul din str. Doina

17:30 – biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul,  sect. Petricani

19:30 – biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul,  șoseaua Balcani

21:30 – Slujba Vecerniei și a Utreniei la biserica Sf. Ierarh Nicolae, s. III, Durlești

 

Sâmbătă, 18 iulie

01:00 – Sfânta Liturghie la biserica Cuvioasa Parascheva, sect. II, Botanica

06:00 – Porțile Orașului

08:30 – Catedrala Nașterea Domnului

 

Mai multe detalii aflați la tel.: 069500239 Preot Cristofor Tverdostup, responsabil de organizare.

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
738

Duminica a IV-a după Paști la Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În Duminica a IV-a după Paști, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Biceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor Catedralei “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Ioan V, 1-15, despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea […]