În Vechiul Testament, ca și în alte culturi vechi, există o strânsă legătură între sufletul cuiva și numele acestuia. Personalitatea, cu toate particularitățile și energia ei, este într-un anumit sens prezentă în nume. A cunoaște numele unei persoane înseamnă a dobândi putința de a pătrunde în adâncurile ființei ei și de acolo să intre în relație cu ea – poate chiar să ai și un oarecare control asupra ei (…).
Schimbarea numelui înseamnă o schimbare hotărâtoare în viața unui om, așa cum Avram a devenit Avraam sau Iacov devine Israel. În același fel, Saul devine, după convertirea lui, Pavel; iar unui călugăr, la tundere, i se dă un nume nou, de obicei nu de el ales, ca semn al radicalei înnoiri la care s-a angajat.
A invoca numele unei persoane înseamnă a o face prezentă efectiv. „Unui nume îi dai viață pomenindu-l. Numele cheamă de îndată sufletul pe care-l desemnează; de aceea are o semnificație atât de adâncă pomenirea unui nume.”
(PS Kallistos Ware, Puterea numelui)