Actualitate

Celebrarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel în Duminica a V-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală din Soroca

2893

În Duminica a V-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan.

Biserica Ortodoxă i-a cinstit astăzi pe unii dintre cei mai mari și mai cunoscuți dintre sfinți, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi Apostoli au fost martirizați la Roma în timpul persecuției împăratului Nero, din anul 67.

În timpul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, diaconul Mihail Rotari, clericul Catedralei Episcopale, a fost decorat cu dreptul de a purta orar dublu.

La predică, Episcopul Sorocii a menționat următoarele: „În această zi sfântă şi mare de pomenire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos ca pentru mijlocirile acestor doi Sfinţi Apostoli Martiri să ne dăruiască şi nouă credinţă puternică în Dumnezeirea lui Hristos, să ne dăruiască dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Sa, să ne facă şi pe noi mărturisitori ai dreptei credinţe, propovăduitori ai Evangheliei iubirii mântuitoare a lui Hristos.Tuturor celor care poartă numele de Petru şi Pavel sau derivate le dorim ani mulţi cu sănătate, spre bucuria familiilor, spre bucuria Bisericii şi a poporului nostru”.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2679

Cuviosul Ioan Scărarul, părinte al rugăciunii

Duminica a patra din Postul Mare este închinată Sfântului Ioan Scărarul. El este un părinte al rugăciunii şi exemplu de trăire duhovnicească pentru creştini. Lucrarea sa fundamentală „Scara” este cel mai important tratat ascetic ce se citeşte în timpul Postului Mare. În această lucrare, Sfântul Ioan Scărarul înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştine şi mijloacele de a […]