„Rugăciune”, de Octavian Goga

5040

Rătăcitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, Stăpâne,

În fața strălucirii Tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,

Și-n negură se-mbracă zarea.

Eu în genunchi spre Tine caut:

Părinte, orânduie-mi cărarea!

 

În pieptul zbuciumat de doruri

Eu simt ispitele cum sapă,

Cum vor să-mi tulbure izvorul

Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Și cu povața Ta-nțeleaptă,

În veci spre cei rămași în urmă

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

 

Dezleagă minții mele taina

Și legea farmecelor firii.

Sădește-n brațul meu de-a pururi

Tăria urii și-a iubirii.

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina

Și zvonul firii-ndrăgostite,

Dă-i raza soarelui de vară

Pleoapei mele obosite.

 

Alungă patimile mele,

Pe veci strigarea lor o frânge

Și de durerea altor inimi

Învață-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă

Ursitei naștere și rele,

Ci jalea unei lumi, Părinte,

Să plângă-n lacrimile mele.

 

Dă-mi tot amarul, toată truda

Atâtor doruri fără leacuri,

Dă-mi viforul în care urlă

Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră,

Cu umeri gârbovi de povară...

Durerea lor înfricoșată

În inimă Tu mi-o coboară.

 

În suflet seamănă-mi furtuna,

Să-l simt în matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate;

Și cum, sub bolta lui aprinsă,

În smalț de fulgere albastre,

Încheagă-și glasul de aramă:

Cântarea pătimirii noastre.

 

(Octavian Goga)


Articole postate de același autor
2529

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cinstită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Luni, 12 iulie  2021, de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat călduros de către slujitorii Catedralei Episcopale, dar și de numeroși creștini, veniți să aducă cinstire Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În timpul Sfintei Liturghii au […]