Rugăciuni
806

Rugăciunea soților unul pentru altul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­­­­zeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăj­mașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dă­ruit (mi-ai dăruit-o) a petrece […]

Ştiri interne
743

Seară duhovnicească la biserica „Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului „Uniţi în Fapte Bune”

Conferința „Rolul tinerilor în activitatea educativă și social-filantropică a bisericii” a fost condusă de dna Ala Stîrcu și tinerii voluntari ai Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” Făgăraş. În partea a doua a evenimentului a avut loc lansarea cărții „De mână cu trecutul”, autoare Lena Bulgac, după care a urmat tradiționalul concert de colinde dedicat sărbătorilor de […]

Calendar ortodox
796

Sfântul Apostol Andrei, zi de bucurie și de reflecție pentru creștinismul românesc

Ziua a 30-a a lunii noiembrie este pentru creștinătatea românească o zi de mare sărbătoare. Este ziua de bucurie duhovnicească, în care-l sărbătorește pe cel care a botezat-o, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat între Apostolii Mântuitorului Hristos. Această zi de bucurie este și una de reflecție duhovnicească, în care poporul nostru evaluează cu luciditate […]

Citate ortodoxe
1158

Iată mama noastră!

Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului… …Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte. Maica Domnului niciodată nu […]

Familia
1183

Cum își poate păstra familia de astăzi identitatea creștină?

Într-o lume agitată, frământată de probleme și neliniștită din multe puncte de vedere, este nevoie de o terapie care să ne aducă liniștea sufletească. Această „schemă de tratament” se aplică astăzi cel mai bine în cadrul familiei, locul unde omul găsește un refugiu de liniște, de dragoste și de pace, din care își trage energia […]

Reportaje
942

Emisiunea „Cuvintele Credinței” la biserica „Sf. Parascheva” din Dobrogea, localitatea monahului Ioan Zlotea

De hramul bisericii din anul curent, enoriașii parohiei „Sf. Parascheva” din Dobrogea, mun. Chișinău, s-au bucurat și de un frumos dar duhovnicesc – inaugurarea bibliotecii parohiale „Monahul Ioan Zlotea”, în care copiii și nu doar, vor descoperi înțelepciunea care se ascunde în cărți… Ajutorul lui Dumnezeu, al Sfintei Parascheva, nu a încetat să coboare peste […]

Citate ortodoxe
1064

Mergem împreună spre Împărăția cerurilor

Am auzit recent o povestire minunată despre un grup de copii africani adunaţi la o oarecare distanţă de un coș mare plin cu fructe proaspete. Li s-a spus că primul care va atinge coşul va primi toate fructele din coş. Adulții occidentali care inventaseră testul au fost uluiți când i-au văzut pe copii cum se […]

Educația creștină
708

Prea multe jucării pot stresa copiii

Eu (dar nu numai eu) n-am avut multe jucării în copilărie. Oricât ţi-ai fi dorit să umpli cu jucării jumătate de cameră, nu era posibil. Trăiam înghesuit, fiecare metru de locuit era ocupat. La noi, de exemplu, când familia mergea la culcare, tot spaţiul liber era ocupat de paturi care se desfac. Oamenii n-aveau unde […]

Vieţile Sfinţilor
1086

Nașterea și copilăria Maicii Domnului – semnificații

Întâi de toate, după cum știm din istorie, Maica Domnului a fost născută la o vârstă foarte înaintată de către Sfinții Ioachim și Ana. Adică să înțelege, Sfinții Ioachim și Ana erau la o vârstă foarte înaintată, nu Maica Domnului, da. Și de ce s-a întâmplat treaba asta? Conceperea Maicii Domnului să nu aibă experiența […]

Familia
1251

Neamul și familia – redute ale credinței și ale mântuirii

Pentru familia contemporană, aflată într-o alergare tot mai frenetică pentru obținerea celor materiale, programul de rugăciune recomandat de Părintele Dionisie trebuie să îmbine rugăciunea eclesială, făcută în biserică și cea personală, din intimitatea căminului. Totodată, membrii ei sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie considerată, pe bună dreptate, „temelia tuturor bunătăților” și să primească, cât mai des cu putință, […]