Societate
1480

Rectoratul și Biserica USM alături de angajații și studenții instituției

Oamenii lumești își împărtășesc bucuriile cu cei dragi, iar cei duhovnicești – cu aproapele lor, care are cea mai mare nevoie. Astfel, pe 28 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Rectoratul USM, în parteneriat cu Biserica „Întâmpinarea Domnului”, au derulat un act de caritate inedit. În primă fază, au fost donate zeci de seturi vestimentare, […]

Ştiri interne
901

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit sfințirea prestolului bisericii din s. Zorile, r. Orhei

În duminica a X-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Treime” din s. Zorile, r. Orhei. În dimineața zilei, Mitropolitul Moldovei a fost întâmpinat în fața bisericii de către părintele protopop de Orhei, Prot. mitr. Iulian Rață și un sobor de preoți și […]

Ştiri interne
915

Sfânta Liturghie din Duminica a X-a după Cincizecime la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca

În Duminica a X-a după Cincizecime, 29 august 2021, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Soroca. La slujba duminicală au fost prezenți prot. Nicolae CRAVEȚ, paroh al bisericii și protopop de Soroca, prot. Grigore SCRIPNIC, cleric al eparhiei de Tulcin din cadrul […]

Ştiri interne
857

În Duminica a X-a după Rusalii, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

În Duminica a X-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Tema pericopei evanghelice din această duminică este credința. Credința de care aveau nevoie atât  Apostolii, cât și fiecare dintre noi. „Ce […]

Ştiri interne
990

ÎPS Arhiepiscop Petru a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a X-a după Rusalii

În Duminica a zecea după Rusalii, 29 august 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. După citirea pericopei evanghelice (Matei 17, 14-23), despre vindecarea fiului lunatic, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul pasajului evanghelic, vorbind despre boala […]