Vieţile Sfinţilor
1667

Sfinţii Cosma şi Damian, modele de doctori creştini

În data de 1/14 iulie, Biserica Ortodoxă săvârşeşte pomenirea Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi fratele său, Damian. Originari din Roma antică, aceştia practicau medicina şi îi ajutau pe oamenii din jurul lor fără să pretindă ceva în schimb, după cuvântul Mântuitorului. Din invidie, nişte vrăjitori i-au dat pe mâna autorităţilor care prigoneau creştinii […]

Ştiri interne
1006

ÎPS Arhiepiscop Petru a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hîncu

Marți, 13 iulie 2021, când este cinstit Soborul celor 12 Sfinți Apostoli, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva” – Hîncu. Săvârșirea acestei slujbe arhierești în această Sfântă Mănăstire a fost prilejuită de cinstirea Icoanei Maicii Domnului Făcătore de Minuni „Balîkina”, copia căreia veche de peste 300 ani a fost […]