Sfaturi duhovnicești
1986

Noi, oamenii, suntem o mare taină!

Suntem ființe minunate și ne mirăm neîncetat câte taine sunt în jurul nostru, de neînțeles pentru noi. Tot ceea ce am înțeles până acum este foarte puțin. Suntem o mare taină, îndeosebi pentru noi înșine. Ce suntem? – cugetăm la asta, dar nu știm. Nimeni nu ne-a întrebat când ne vom naște, nimeni nu ne-a […]

Tineret
1896

Cum să-ți recunoști „sufletul pereche”

Fiind întrebat de un tânăr asupra modului în care ar trebui să își aleagă partenera de viață sau asupra criteriilor de aflare a „sufletului pereche”, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul i-a recomandat „să se îngrijească să caute o fată bună, care să-l odihnească sufletește, pentru că pe fiecare îl odihnește un alt caracter”. Iar sentimentul acela de „odihnă” […]

Citate ortodoxe
2416

Tot ce faceţi, să faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate

Odată, l-a întrebat ucenicul său de chilie: – Părinte Paisie, ce datorii are un monah? Iar bătrânul i-a răspuns: – Are datoria să-şi păzească făgăduinţa pe care a dat-o înaintea lui Hristos şi a Sfântului Altar. Adică, ascultare necondiţionată, sărăcie de bunăvoie şi feciorie. Pe lângă acestea, călugării trebuie să fie smeriţi, să se roage […]

Comentariile zilei
1263

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, adresat Președintelui Republicii Moldova, doamnei Maia Sandu, cu prilejul zilei de naștere

Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului şi al întregii Moldove a adresat astăzi un mesaj de felicitare doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, cu prilejul zilei de naștere: Excelența Voastră, stimată doamnă Președinte Maia Sandu, Primiți sincere felicitări și urări de bine cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere. În această zi memorabilă Vă doresc multă […]