Tineret
1620

Reîncep activitățile în cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși

Miercuri, 24 februarie, la biserica USM s-a săvârșit tradiționalul Acatist al Sfântului Duh, după care a urmat seara duhovnicească. Au fost prezenți mai mulți tineri din câteva instituții de învățământ superior, dornici să se implice în diverse activități ale Asociației Studenților Creștini Ortodocși. Au participat și câțiva reprezentanți ai Sindicatului Studențesc din cadrul USM. S-au […]

Tineret
Comentariile zilei
1657

Despre frica de Dumnezeu

Trăim vremuri deloc ușoare. Lumea e stresată, derutată, amărâtă și înrăită. La orice eveniment se judecă, se bârfește, se ajunge adesea la certuri, bătai, violuri și omoruri. Zilnic urmărim numeroase acte de groază, unele cu implicarea minorilor. Mulți tineri se droghează, consumă alcool și duc un mod de viață iresponsabil. Atâta agresivitate nu a existat […]

Sfaturi duhovnicești
1614

Ce îi trebuie omului

Un singur lucru trebuie. (Luca 10, 42) Căutăm – uneori vreme îndelungată – ceva de care să ne legăm inima. Sărmana de ea bate ba într-o ușă, ba în alta, căutându-și liman, dar aici este sfâşiată, dincolo e întinată cu păcatul sau luată în derâdere, iar după toate astea rămâne pustie și amărâtă – și […]

Societate
1433

Activități social-filantropice pe meleaguri floreștene în perioadă de pandemie

În luna martie 2021, se face un an de la instaurarea stării de urgență în legătură cu  epidemia de coronavirus (COVID-19)  și inevitabil o serie de restricții s-au ivit în viața noastră social-filantropică, dar și religioasă, la care a trebuit să ne adaptăm. Astfel, multe din activitățile cu care am fost obișnuiți au fost realizate […]